Consolidarea statalităţii moldoveneşti şi reformele social-economice sunt esenţiale pentru realizarea potenţialului de cooperare multilaterală între Republica Moldova şi Rusia, afirmă preşedintele rus Dmitri Medvedev, într-un mesaj de felicitare trimis cu ocazia Zilei Independenţei. Medvedev confirmă, de asemenea, opţiunea în favoarea dezvoltării parteneriatului î n spiritul Tratatului de prietenie şi cooperare între Federaţia Rusă şi Republica Moldova. Şi preşedintele american Barack Obama a felicitat Chişinăul pentru cei 20 de ani de independenţă, încurajând autorităţile să continue parcursul reformelor.
R. Moldova sărbătoreşte, sâmbătă, 27 august, 20 de ani de la proclamarea Independenţei. Marcată pe parcursul acestei perioade de un conflict secesionist, care a condus şi la o confruntare armată; distrugerea economiei şi un exod masiv al populaţiei, la două decenii de independenţă, R. Moldova continuă să se afle în faţa mai multor provocări, precum instabilitatea politică, imposibilitatea soluţionării conflictului transnistrean sau pauperizarea populaţiei. În acelaşi timp, i se deschid şi noi orizonturi şi perspective prin apropierea continuă de UE, posibilitatea obţinerii unui regim liberalizat de vize în următorii câţiva ani, precum şi a unui regim de comerţ liber cu comunitatea europeană.