Megapetrecere cu Pagal, Adrian Eftimie şi Rosario Internullo

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
În acest weekend, la Mamaia

Megapetrecere cu Pagal, Adrian Eftimie şi Rosario Internullo

Monden 29 August 2008 / 00:00 2107 accesări

Iubitorii muzicii house mai au la dispoziţie doar un weekend pentru a petrece pînă în zorii zilei în cluburile din staţiunea Mamaia. Pe lîngă clubul „La Mania”, care se va închide după acest weekend, şi Kudos Mamaia pregăteşte un closing-party incendiar, pe 31 august, la care vor face atmosferă cunoscuţii DJ-i Pagal, Adrian Eftimie si Rosario Internullo.

Adrian Eftimie s-a născut pe data de 17 mai 1978, iar pasiunea sa pentru muzică s-a materializat în anul 1991, cînd, împreună cu cel mai bun prieten al său, a „construit” primul post de radio pirat din România. Trei ani mai tîrziu a avut şansa să îşi înceapă activitatea ca DJ de radio la „Uniplus”, primul post de radio independent din România. În acelaşi timp cu activitatea de radio, în 1993, a devenit rezident într-un club din Bucureşti, apoi şi-a continuat activitatea de DJ în alte cluburi ale capitalei. În 1997, simţind nevoia de schimbare, activează la „Radio 21” Bucureşti ca prezentator-producător, pînă în 2000. În prezent, este dj-producer la un cunoscut post de radio. Stilurile preferate de Eftimie sînt Progressive House, Tech House, Tribal, Funky, Groove şi Break-Beat, iar printre DJ-ii săi preferaţi se numără David Morales, Scumfrog, Lemon 8, Nic Fanciulli, James Zabiela.

Rosario Internullo s-a născut Sicilia, în 1973, şi a început să studieze muzica de la vîrsta de 11 ani. La 14 ani s-a angajat la un post de radio local, iar doi ani tîrziu s-a familiarizat cu primul club. Mixa în fiecare duminică după-amiază în cel mai mare club din sudul Italiei. La vîrsta de 19 ani se mută la Londra şi atunci descoperă muzica house, pasiune pe care a dezvoltat-o mixînd într-un mic club din oraş. În 1998 vine pentru prima dată în România şi este invitat să organizeze petrecerile de After Hours din Zerillo\'s, primele de acest gen organizate în ţara noastră. Anul următor îl găseşte pe Rosario Internullo rezident în clubul Karma, din Bucureşti, iar în 2000, în clubul La Mania din Mamaia.

Pagal este, la ora actuală, unul dintre cei mai prolifici şi apreciaţi DJ români. Pagal (Moţoc Andrei Radu) s-a născut în Bucureşti, pe 19 octombrie 1978 şi s-a simţit atras de muzică încă din liceu, perioadă în care vizita frecvent Budapesta, pentru a participa la concerte rock. În perioada 1999-2000, Pagal şi-a facut debutul în calitate de DJ. Primele rezidenţe le-a avut în Web Club şi Karma din Bucureşti şi la Club Bizar în Constanţa. Cartea sa de vizită reuneşte petreceri şi evenimente de succes la care a mixat în deschiderea unora dintre cei mai cunoscuţi şi apreciaţi DJ mondiali, precum: The Chemical Brothers, Nick Warren, Lee Burridge, James Lavelle, Steve Lawler, Deep Dish, Hernan Cattaneo, Dave Seaman, Anthony Pappa, Hybrid, Chris Fortier, Layo & Bushwacka.

Taguri articol


12