O ATENŢIONARE Reprezentanţii IMM-urilor susţin majorarea salariului minim de la 700 la 800 lei, dar avertizează că, din 2000 până în prezent, nicio creştere salarială nu a fost corelată cu productivitatea muncii, ducând la adâncirea inflaţiei şi scăderea competitivităţii firmelor. „Măsura va afecta negativ microîntreprinderile, cărora le va fi greu să susţină creşterea, întrucât sunt cele mai necompetitive din economie. Şi în unele sectoare ale administraţiei va fi greu. Câteva mii de firme nu vor rezista la majorarea salariului minim şi fie intră în faliment, fie se duc în piaţa neagră”, spune preşedintele Consiliului Întreprinderilor Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR), Ovidiu Nicolescu. O mică paranteză - sindicatele cer un salariu minim de 850 lei. În acest context, reprezentanţii IMM-urilor susţin încheierea unui nou acord cu FMI, care, spun ei, ar aduce mai multă credibilitate României. „Noul acord ar trebui să asigure un echilibru macroeconomic, atât de necesar, dar şi să stimuleze investiţiile, prin oferirea de flexibilitate autorităţilor. Altfel nu ne vom relansa şi vom continua să patinăm între 1 - 1,5% creştere anuală a PIB-ului”, mai spune Nicolescu.
MAI MULŢI BANI PENTRU AFACERI Săptămâna viitoare, cei de la CNIPMMR se vor întâlni cu oficialii FMI, CE şi ai Băncii Mondiale şi le vor prezenta mai multe măsuri necesare pentru relansarea investiţiilor. „Cerem cât mai puţine schimbări, cu două excepţii - diminuarea birocraţiei şi fiscalităţii. După cum am mai spus şi în trecut, dacă s-ar aloca 100 milioane euro pentru programele destinate IMM-urilor, România ar avea 100.000 de noi locuri de muncă”, conchide şeful CNIPMMR. Propunerile i-au fost prezentate şi ministrului delegat pentru IMM-uri, Maria Grapini, convenindu-se şi realizarea unor „megaproiecte, de zeci de milioane de euro”, pentru îmbunătăţirea gradului de absorbţie a fondurilor europene.