Actorul australian şi iubita sa, Oksana Grigorieva, au devenit părinţii unei fetiţe, care s-a născut vineri. Mel Gibson, în vârstă de 53 de ani, a anunţat în luna mai că el şi iubita lui vor avea un copil. Oksana Grigorieva, în vârstă de 39 de ani, a născut vineri, cu câteva săptămâni înainte de termen. Celebrul actor şi regizor australian are deja şapte copii împreună cu prima lui soţie, Robyn, care a cerut divorţul în aprilie, după o căsătorie care a durat 28 de ani. Oksana Grigorieva are şi ea un fiu adolescent, împreună cu Timothy Dalton, fostul interpret al lui James Bond. La puţin timp după depunerea actelor de divorţ, celebrul regizor al filmelor ”Braveheart - Inimă neînfricată”, ”Patimile lui Hristos” şi ”Apocalypto” a transmis, prin intermediul unui comunicat, că el şi soţia sa trăiesc separaţi încă din 26 august 2006. Şase dintre copiii lui Gibson sunt adulţi. Robyn Gibson a cerut custodia comună asupra singurului copil minor, Tom, în vârstă de 10 ani.
Mel Gibson a cunoscut-o pe cântăreaţa ucraineană Oksana Grigorieva după ce aceasta a semnat un contract cu casa lui de producţie, Icon Records. Albumul ei, intitulat ”Beautiful Heartache”, a fost lansat în acest an. Mel Gibson este catolic practicant, a fost crescut în Australia şi în anii \'90 a fost unul dintre cei mai populari şi mai bine plătiţi actori din lume. El a câştigat două premii Oscar, la categoriile cel mai bun regizor şi cel mai bun film, în 1995, cu pelicula ”Braveheart - Inimă neînfricată”.