Oficial, există 14 candidați la alegerile prezidențiale, validați de Biroul Electoral Central. Practic, însă, există posibilitatea ca unul dintre ei să fie schimbat cu altul. Jocurile politice pregătesc tranșeele alegerilor prezidențiale care se apropie. E greu să-ți imaginezi că printre cei 14 există unul care ar fi ”acoperit”. Nici nu credem că e foarte sănătos să cădem în plasa lui Traian Băsescu, care a aruncat ultima pietricică în puțul prezidențialelor și așteaptă să vadă cine se aruncă după ea. El nu mai intră în campanie pe ușa din față, așa că se strecoară pe cea din dos, urmărind jocurile politice și așteptând momentul propice pentru a-i ”dezbrăca”, cu toată mass-media de față, pe unii dintre candidați. Românul de rând se uită, încearcă să înțeleagă și se întreabă retoric: de ce atâtea eforturi pentru a crea fantome și atâta strădanie pentru a le distruge? CIOLANUL HĂRTĂNIT AL PUTERII Candidatura lui Klaus Iohannis pentru Cotroceni a fost în repetate rânduri pusă sub semnul întrebării, din cauza procesului pe care primarul Sibiului îl are cu Agenția Națională de Integritate, care îl acuză de incompatibilitate. Acum el așteaptă o decizie a Înaltei Curți de Casație și Justiție, dar unii comentatori susțin că ea va fi întârziată mai mult pentru a nu ieși din cursă candidatul Alianţei Creştin Liberale (ACL). Cum nimic nu este sigur, iar excrescențele înțelegerilor politice subterane stau să erupă, cei din ACL deja îi fac curte lui Teodor Meleșcanu. De fapt, ca să fim mai exacți, cei care negociază cu el sunt liberalii, pedeliștii având rezervele lor. Fostul șef al SIE nu spune ”nu”, căci i-ar surâde ideea să fie susținut de ACL la alegeri, mai ales că, în opinia lui, ”candidatura lui Iohannis la Președinție este șubrezită”. În acest context, fostului lider pedelist Emil Boc nu-i pasă dacă Iohannis iese din schemă, căci nu-l are la suflet: ”Sunt cicatrici care nu pot fi șterse”. De după colț, pândește șefa PMP, și ea candidată la prezidențiale. Elena Udrea spune că se așteaptă la o susținere din partea foștilor colegi din PDL, dacă Iohannis s-ar retrage. CONTROVERSELE Noi îi transmitem domnului Meleșcanu să nu se grăbească, deoarece legislația nu poate interzice în niciun fel drepturile electorale. Se pare că, și în cazul în care Iohannis va fi declarat incompatibil de către Înalta Curte, această decizie nu îi va interzice dreptul de a candida. Există, de altfel, precedentul Mircea Diaconu. Așa că zarurile or fi fost ele aruncate, dar oprirea lor are mereu efect de surpriză. Deocamdată, însă, prezidențiabilul ACL joacă rolul victimei. În timpul ăsta, ministrul Dan Șova a observat că Iohannis preia cu fidelitate discursul rusesc împotriva exploatării resurselor alternative de energie din România și consideră că ”Iohannis este un risc pentru securitatea României, deoarece se opune independenței energetice”. În schimb, președintele executiv al PSD, vicepremierul Liviu Dragnea, ''nu înțelege'' candidatura lui Meleșcanu: "Ca director SIE, să te duci într-o aventură în care știi clar că nu ai cum să câștigi... sunt alte resorturi". La o primă uitătură pe eșichierul politic, Andrei Pleşu a ajuns la concluzia că întreaga campanie electorală neoficială este "un iarmaroc perpetuu", în care candidaţii vor să cucerească publicul prin saltul cu paraşuta, prin funcţii misterioase gen SIE, prin pomeni de tipul ghiozdane pentru elevi şi bani pentru biserici. Să nu uităm, însă, că Pleșu cântă partitura pe care zilele astea o interpretează și Băsescu. Pardon, Udrea...