Meleșcanu susține că nu este ofițer acoperit

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Jocuri… electorale

Meleșcanu susține că nu este ofițer acoperit

Politică 11 Octombrie 2014 / 00:00 442 accesări

Bombița lui Traian Băsescu cu ofițerul acoperit care ar bântui printre candidații la prezidențiale încă mai scoate fum. Fostul șef al SIE Teodor Meleșcanu, în prezent candidat independent la alegerile din noiembrie, a arătat că declarația președintelui referitoare la presupusul ofițer acoperit reprezintă o faptă penală și se pedepsește prin lege: ”Trebuie să respectăm legea, chiar și atunci când nu ne convin prevederile ei”. În context, el a spus că nu este și nici nu a fost ofițer acoperit: ”Nu e nicio problemă, de vreo patru mandate de senator, de fiecare dată cu cercetarea CNAS, iar lucrurile sunt foarte limpezi. Însă, în ceea ce privește declarațiile politice, nu am eu căderea să mă pronunț”. Întrebat dacă există ofițeri acoperiți în presă sau în politică, el a replicat: ”Nu cunosc, dar ce pot să vă spun este că din cadrul Serviciului de Informații Externe nu există niciun ofițer acoperit nici în Parlament, nici în presă, nici în Guvern, nici în cadrul unor organizații neguvernamentale sau în alte structuri ale statului român, oricare ar fi ele”. În ceea ce privește declarația lui Băsescu, făcută cu ocazia solicitării începerii urmăririi penale împotriva unor foști miniștri implicați în dosarul Microsoft, Meleșcanu a spus că ”nu este legal” ca șeful statului să folosească astfel de informații.



12