Deputatul Daniel Chiţoiu și-a dat demisia, luni, din funcţia de secretar general al ALDE, în locul său fiind numit senatorul Niculae Nasta. „Este primul pas în intenția mea de a mă retrage din viața politică pentru perioada ce va urma, astfel încât să pot dedica mai mult timp activității profesionale”, a notat Chiţoiu, afirmând că rămâne un susținător al principiilor de dreapta. Totodată, comitetul de unificare ALDE a validat, luni, şi numirea lui Teodor Meleşcanu în funcţia de vicepreşedinte al formaţiunii. Președintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat că Meleșcanu va avea ca responsabilități principale problemele de politică externă şi de securitate naţională. Întrebat dacă a mai purtat discuţii şi cu alţi membri ai PNL pentru a se înscrie în ALDE, Tăriceanu a răspuns că da, susținând însă că nu are în vedere o politică de alianţe în 2016. „Vom merge singuri la alegerile locale și parlamentare. Obiectivul pe care ni-l propunem este să fim a treia forţă politică”, a spus Tăriceanu.