Prezent, sîmbătă, într-o vizită de lucru la Constanţa, ministrul Apărării, Teodor Meleşcanu, a declarat, într-o conferinţă de presă, că fostele depozite de muniţie ale Armatei vor fi dezafectate din acest an, pentru ca terenurile să fie puse în valoare în interesul comunităţilor locale. Meleşcanu a spus că a înaintat Guvernului o notă prin care a solicitat o suplimentare de buget pentru acest program de dezafectare a depozitelor, program care se va derula pe 10 ani, fiind necesare 400 de milioane de lei, în 10 tranşe anuale. Potrivit afirmaţiilor lui Meleşcanu, bugetul pentru acest an, de 40.000 de lei, a fost deja aprobat. El a apreciat că numărul fostelor depozite de muniţie este de ordinul sutelor în toată ţara. “Terenurile vor fi identificate şi transferate către alte ministere, aşa cum s-a făcut în cazul construirii celor cinci spitale regionale, inclusiv la Constanţa. Terenurile fostelor depozite trebuie introduse în circuitul economic, deoarece întreţinerea şi paza acestora este costisitoare“, a declarat ministrul. El a mai spus că muniţia aflată în aceste depozite este foarte veche, expirată şi conţine sustanţe chimice periculoase, fiind un risc pentru comunitatea locală. Meleşcanu a mai spus că este nemulţumit de proiectul de buget propus în şedinţa de Guvern de către ministrul Economiei şi Finanţelor, Varujan Vosganian: “Urmează să purtăm tratative pentru creşterea cotei alocate din PIB la 2,38%. Orice coborîre sub 2% afectează programul de înzestrare a Armatei şi respectarea programelor de colaborare cu NATO, UE, OSCE şi cu coaliţiile multinaţionale. În cazul în care nu ne vom pune de acord, prim-ministrul a promis că va arbitra imparţial negocierile“. Ministrul a adăugat că programul de înzestrare a Armatei cuprinde şi achiziţionarea a două avioane de comandament: “Avioanele nu sînt pentru mine, ci pentru Ministerul Apărării. Procedurile de achiziţie sînt lungi şi laborioase şi, probabil, nu voi mai fi ministru al Apărării cînd avioanele vor intra în dotarea Armatei. Achiziţia avioanelor este necesară, deoarece întîmpinăm greutăţi pînă şi în transportul trupelor spre teatrele de operaţiuni din Irak şi Afganistan, deoarece companiile private au preţuri foarte mari“. În ceea ce priveşte programul de armare a fregatelor, Meleşcanu a spus că doreşte să finalizeze contractul cu BAE Systems, pînă la sfîrşitul lui 2008. “Ar fi preferabil BAE Systems deoarece cunoaşte foarte bine produsul şi el trebuie să ne spună de la cine, ce şi cum să cumpărăm echipamentul pentru fregate“, a spus Meleşcanu. Referitor la situaţia submarinului Delfinul, Meleşcanu a precizat că este posibil, în limita fondurilor pe care ministerul le va avea la dispoziţie, să aibă loc o testare şi o evaluare a acestuia. Referitor la Aeroportul Mihail Kogălniceanu, Meleşcanu a spus că pista comercială nu este încă folosită la capacitatea sa, mai ales din cauza faptului că litoralul românesc este încă vizitat de turişti “cu maşina“. Cu toate acestea, Meleşcanu a declarat că nu există riscul ca Aeroportul Mihail Kogălniceanu să devină unul strict de tip militar, ţinînd cont de faptul că pe această zonă există un astfel de punct la Feteşti.