Meleşcanu şi David, audiaţi la Senat pentru situaţia trupelor trimise în afara ţării

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Meleşcanu şi David, audiaţi la Senat pentru situaţia trupelor trimise în afara ţării

Politică 20 Februarie 2008 / 00:00 459 accesări

Comisia de apărare din Senat l-a audiat ieri pe ministrul Apărării, Teodor Meleşcanu, în legătură cu forţele militare trimise de România în afara ţării sau pe care urmează să le trimită în Afganistan, Kosovo şi Ciad. În faţa membrilor Comisiei, ministrul a afirmat că România ar trebui să dovedească prin trimiterea de trupe în Ciad că este un factor de stabilitate şi că are posibilitatea concretă de a îndeplini o astfel de misiune. El a arătat că această operaţiune este prima de acest fel în cadrul UE după admiterea României în Uniune. Întrebat de preşedintele Comisiei pentru apărare, social-democratul Cristian Diaconescu, în ce categorie de misiuni s-ar înscrie cea din Ciad, Meleşcanu a răspuns că este vorba despre \"asistenţă umanitară\", adăugînd că acest mandat ar putea fi însă modificat în cadrul UE. Ministrul Apărării a arătat că România a avut de optat între două variante: participarea cu o companie de militari români în cadrul unui batalion francez sau cu elicoptere de transport, optîndu-se pentru prima variantă, care s-a dovedit \"mai fezabilă\". După audieri, ministrul Apărării a declarat că România îşi va menţine prezenţa în Kosovo, fiind vorba despre o misiune umanitară, de asigurare a securităţii populaţiei civile şi prevenire a unor incidente de tip militar, în baza unei rezoluţii a Consiliului de Securitate ONU. Întrebat dacă România nu ar trebui să îşi retragă trupele din Kosovo după declararea independenţei acestui stat, Meleşcanu a răspuns: \"Cum mi se va ordona, aşa vom face\".

Membrii comisiei l-au audiat apoi pe pe ministrul Internelor, Cristian David. El a declarat că o eventuală retragere a poliţiştilor şi jandarmilor trimişi de România în Kosovo ar trebui serios analizată \"cu privire la eventualele consecinţe\". Ministrul a arătat că cei 115 jandarmi şi cei 67 de poliţişti din Kosovo se află sub misiune ONU, în baza Rezoluţiei 1244 a Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite. Întrebat dacă se mai impune, din punct de vedere juridic, prezenţa forţelor româneşti în Kosovo, în condiţiile în care România nu recunoaşte independenţa acestui stat, ministrul a spus doar că prezenţa românească în zonă, în acest moment, este sub mandat ONU, existînd şi o decizie a CSAT, din decembrie 2007, prin care a fost aprobată prezenţa jandarmilor şi poliţiştilor români într-o eventuală misiune a UE EULEX. După audierea miniştrilor, preşedintele Comisiei pentru Apărare din Senat, Cristian Diaconescu, a apreciat că România poate decide retragerea poliţiştilor şi jandarmilor din Kosovo, invocînd existenţa unor vicii în Rezoluţia 1244 a Consiliului de Securitate, fără a încălca memorandumul semnat în 2002 cu ONU. În opinia sa, în perioada următoare, o dezbatere internă şi un dialog cu partenerii europeni va fi esenţial pentru a exista o imagine mai clară a forţelor MIRA prezente în această regiune. Potrivit precizărilor făcute de Cristian Diaconescu, participanţii la discuţii au discutat despre baza legală a acestei prezenţe şi paşii care trebuie să fie făcuţi în perioada următoare în legătură cu angajamentul politic faţă de care angajamentul administrativ-tehnic al MIRA este subsecvent.



12