Membri ai Asociaţiei „Amfora”, la tabăra de creaţie de la Costineşti

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Membri ai Asociaţiei „Amfora”, la tabăra de creaţie de la Costineşti

Cultură 08 Septembrie 2009 / 00:00 1242 accesări

O parte din membrii Asociaţiei Artiştilor Plastici „Amfora” participă, în această perioadă, la tabăra de creaţie de la Costineşti, organizată de fundaţia „Patriot”, în cadrul celei de-a doua ediţii a proiectului „101 zile de cultură”. Invitaţiei i-au răspuns Mihai Cojocaru, Gheorghe Caraiman, Niculina Dobre, Anca Donici, Maria Goşoiu, Nermin Hogea, Ina Iordan, Chirică Ivanof, Alexandrina Macarov, Rodica Mazilu, Vasilica Pop - preşedintele Asociaţiei „Amfora”, Iuliana Rusu, Marian Sîrbu şi Paul Teodorescu - preşedintele fondator al „Amforei”. Acestora li se alătură şi alţi artişti din ţară: Dana Xiri din Hunedoara, Gelu Bogdan din Alba Iulia, tulcenii Ecaterina Chiricuţă, Alexandra Iordăchiţă, Gheorghe Toader, Cristina Toader, Alexandra Iuga şi Zoltan Karasek din Aiud. Vernisajul expoziţiei va avea loc mîine, de la ora 18.30.

Tabăra a debutat la începutul acestei luni, iar artiştii Asociaţiei „Amfora” au răspuns, în acest timp, şi invitaţiei de a participa cu lucrări la Zilele Comunei Tuzla. În aceste zile, constănţenii au creat şi o publicaţie de tabără, cu specificarea „ziarul gîndurilor noastre de la Costineşti“. Printre rubricile acestei publicaţii, care are deja patru numere, menţionăm „Cronia zilei”, „Un coleg în trei opinii“, „Gînduri la întîmplare”, „Scrisori de la oaspeţi” şi „Caricatura zilei”. Participanţii la tabăra de creaţie de la Costineşti vor contribui cu cel puţin două lucrări la constituirea patrimoniului cultural al asociaţiei „Patriot”. Cele nouă zile de vacanţă constituie un antrenament necesar, dar şi momente de creaţie şi relaxare, pentru că, în scurt timp, artiştii constănţeni vor deschide Salonul de Toamnă, la Galeria de Artă „Amfora” din cadrul Centrului Judeţean pentru Promovarea şi Conservarea Culturii Tradiţionale.

Taguri articol


12