Membri ai clanului Lalai arestaţi în Spania

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Membri ai clanului Lalai arestaţi în Spania

Eveniment 12 Decembrie 2011 / 00:00 5076 accesări

Poliţiştii spanioli au scos din afaceri o grupare specializată în proxenetism, care acţiona în zona parcului industrial Guadalhorce, din oraşul Malaga, potrivit site-ului romanul.eu. Conform aceleiaşi surse, autorităţile spaniole au arestat nouă cetăţeni români, membri ai clanului Lalai, din Mangalia, în dosarul deschis de poliţiştii spanioli fiind cercetaţi, în total, 12 români. Victimele reţelei au acceptat să meargă în Spania după ce indivizii le-au promis că le vor găsi acolo locuri de muncă bine plătite. În momentul în care au ajuns la destinaţie, însă, fetele racolate au descoperit adevăratele planuri pe care aceştia le aveau pentru ele. La capătul acţiunii poliţiştilor spanioli, au fost eliberate şase femei pe care suspecţii le obligaseră să practice prostituţia prin ameninţări şi acte de violenţă. „Investigaţiile au fost iniţiate la începutul anului de agenţii Unităţii Contra Reţelelor de Imigraţie şi Falsificare (UCRIF), din cadrul Brigăzii de Străini şi Frontieră de la Comisariatul Provinciei Malaga”, se arată într-un articol publicat pe pagina romanul.eu. Poliţiştii spanioli au acţionat în colaborare cu omologii lor români pentru destructurarea grupării. În cadrul aceluiaşi dosar, au mai ajuns după gratii un cetăţean columbian şi un spaniol cu domiciliul în Malaga.

Taguri articol


12