Membrii cabinetelor maghiare precedente, în instanţă pentru datoria naţională

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Membrii cabinetelor maghiare precedente, în instanţă pentru datoria naţională

Externe 30 Iulie 2011 / 00:00 394 accesări

Guvernul ungar vrea ca membri ai administraţiilor socialiste anterioare să fie traşi la răspundere în justiţie pentru că au permis creşterea datoriei naţionale, a declarat purtătorul de cuvânt al premierului Viktor Orban. Partidul conservator Fidesz, aflat la putere, intenţionează să analizeze posibilitatea de a-i deferi justiţiei pentru politicile lor, a declarat Peter Szijjarto. ”Fidesz urmăreşte clar să vadă premieri şi miniştri de Finanţe din foste guverne socialiste în boxa acuzaţilor, ceea ce ar fi fără precedent într-o ţară democratică”, a declarat vicepreşedintele principalului partid de opoziţie. ”Dacă se va întâmpla acest lucru, Ungaria s-ar confrunta cu o cenzură severă. Ţine de alegători să emită verdicte în chestiuni precum datoria naţională”, a subliniat Laszlo Kovacs. Reprezentând circa 80% din PIB, datoria Guvernului central ungar este cea mai mare dintre fostele ţări comuniste care au aderat la UE. Fostul premier socialist Ferenc Gyurcsany a admis recent că politicile Guvernului său au dus la creşterea datoriei guvernamentale, însă a precizat că tendinţa ascendentă a început în timpul mandatului precedent de premier al lui Viktor Orban, care s-a încheiat în 2002.

Taguri articol


12