A fost numită pe drept cuvînt cea mai teribilă maladie din istoria umanităţii. În mai puţin de 30 de ani a ucis peste 40 de milioane de oameni, în vreme ce alte milioane de persoane sînt seropozitive. Depistată şi descrisă ştiinţific abia în anul 1981, SIDA s-a răspîndit cu repeziciune la nivel global, fiind considerată de specialişti ca o potenţială ameninţare pentru întreaga omenire. Catalogată ca o mare provocare a medicinei, mai ales că se caracterizează printr-un coeficient ridicat de mortalitate, fără a se descoperi pînă în prezent o terapie eficientă, SIDA face ravagii cu predilecţie în ţările sărace. Pentru a aduce un omagiu milioanelor de victime din întreaga lume, în urmă cu 23 de ani, Consiliul Mondial al Sănătăţii din Washington a hotărît ca în a treia săptămînă a a lunii mai, să fie organizat un Memorial al lumînărilor aprinse.
Pe lîngă miile de comunităţi din întreaga lume care cinstesc memoria celor ucişi de teribila boală, la iniţiativa Coaliţiei Marea Neagră, 11 organizaţii nonguvernamentale constănţene s-au adunat ieri, în faţa Teatrului Naţional de Operă şi Balet "Oleg Danovski", pentru a marca evenimentul. Sub sloganul "Luminînd calea către un viitor mai bun", peste 50 de adolescenţi îmbrăcaţi în costumele specifice ale organizaţiilor din care fac parte, au aprins lumînări şi au desfăşurat aşa numitele quilt-uri. Acestea sînt steaguri realizate în opt cadrane de familiile, rudele şi prietenii victimelor, pe care sînt reprezentate scene din timpul vieţii celor ucişi de necruţătoarea boală. "Este o zi de o mare însemnătate pentru cei care şi-au pierdut apropiaţii din cauza acestei boli. În acelaşi timp, prin această manifestare am încercat să atragem atenţia asupra pericolului care pîndeşte omenirea, dacă nu va fi găsit cît mai rapid un antidot împotriva SIDA. Numai la nivelul judeţului Constanţa avem aproape 8.000 de persoane infectate", a declarat coordonatorul de proiect din partea Fundaţiei "Baylor - Marea Neagră", Mihaela Mocanu. Adolescenţii au distribuit constănţenilor ieşiţi la plimbarea duminicală în parc, materiale pliante şi fluturaşi avînd ca tematică modalităţile de transmitere a bolii, dar şi principalele metode privind evitarea infectărilor cu virusul ucigaş. "Cred că dacă oamenii ar fi mult mai responsabili, nu ar mai asista la atîtea tragedii. Apreciez această iniţiativă ca fiind pozitivă, mai ales că am cunoscut o persoană care a decedat în urma contractării virusului HIV", ne-a spus Ioana Alexandru, o tînără din Constanţa.