Ieri, la Constanţa a avut loc cea de-a patra ediţie a Memorialului Lumânărilor Aprinse, eveniment important şi de tradiţie pentru comunitatea locală. Fundaţia „Baylor Marea Neagră”, organizaţia „World Vision” - biroul zonal Constanţa şi Fundaţia „Alături de Voi” au susţinut acest eveniment de comemorare a celor răpuşi de SIDA. S-a început cu un Marş al Tăcerii, punctul de plecare fiind staţia de la Capitol, b-dul Tomis, intersecţia Dacia şi apoi pe b-dul Alexandru Lăpuşneanu până în faţa City Park Mall. Pe platoul din faţa mall-ului s-a explicat semnificaţia activităţilor şi voluntarii organizaţiilor neguvernamentale au desfăşurat quilturi pictate, după un ceremonial specific. A fost păstrat şi un moment de reculegere, fiind aprinse lumânări în memoria celor decedaţi. Memorialul Lumânărilor Aprinse este cea mai veche mişcare internaţională de luptă împotriva SIDA. Motto-ul din acesta an este “Multe lumini pentru drepturile omului”. (A.G.)