Memorii de 7,3 milioane de dolari

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Memorii de 7,3 milioane de dolari

Monden 28 Iulie 2007 / 00:00 564 accesări

Keith Richards, chitaristul trupei Rolling Stones, ar putea obţine 7,3 milioane de dolari de la editura care îi va publica memoriile.

În vîrstă de 63 de ani, Keith Richards va avea cu siguranţă destule de scris în cartea sa şi două edituri majore au rămas în cursă pentru a obţine drepturile de publicare. Pe lîngă viaţa tumultuoasă din concertele şi turneele alături de Mick Jagger şi trupă, chitaristul este recunoscut pentru excesele din viaţa sa. El a fost tratat pentru dependenţă de heroină, dar şi arestat de cîteva ori pentru acuzaţii legate de droguri. Anul trecut, căderea sa în cap dintr-un cocotier, accident care a dus la o operaţie de urgenţă, a amînat multe dintre concertele trupei din turneul A Bigger Bang. În luna mai, Keith Richards a uimit întreaga lume cînd a declarat pentru o revistă britanică faptul că a prizat cenuşa tatălui său, dar a revenit şi a declarat că a glumit. “Cel mai ciudat lucru pe care am încercat să îl prizez? Tatăl meu”, a spus Richards. “Fusese incinerat şi nu am putut să mă abţin să nu îl amestec cu puţin praf. Tatălui meu nu i-ar fi păsat. A mers destul de bine, încă sînt în viaţă”, a adăugat chitaristul.

Potrivit publicaţiei americane “The New York Post”, singurul scop pentru care Keith Richards a acceptat scrierea unei biografii este pentru că a vrut să bată suma de aproape cinci milioane de dolari încasată de Eric Clapton, a cărui carte va apărea în octombrie.

Taguri articol


12