Vacanţa petrecută în Jamaica de actriţa americană şi iubitul său, producătorul muzical Simone Sestito, s-a încheiat cu logodna celor doi. Actriţa de 29 de ani şi Simone Sestito sînt împreună de anul trecut, cînd s-au întîlnit în cadrul Festivalului Internaţional de Film de la Toronto, în timp ce ea promova filmul “Stuck”. Cei doi nu au stabilit data nunţii şi nici nu se grăbesc să facă drumul spre altar. Mena Suvari a mai fost căsătorită cu cameramanul Robert Brinkmann, de care a divorţat în urmă cu trei ani.
De la megasuccesul producţiei “American Beauty”, care a dominat ceremonia premiilor Oscar din 1999, Mena Suvari a rămas o actriţă discretă. Cît de curînd va putea fi văzută pe marele ecran în “The Garden of Eden”, un film bazat pe romanul scris de Ernest Hemingway.