Menajera lui Remeş a povestit despre cârnaţi şi ţuică

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Caltaboşul

Menajera lui Remeş a povestit despre cârnaţi şi ţuică

Politică 03 Martie 2010 / 00:00 579 accesări

Avocaţii lui Decebal Traian Remeş şi Ioan Mureşan au cerut, ieri, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, expertizarea casetelor cu interceptări şi înregistrări depuse la dosarul “Caltaboşul”, după ce acestea vor fi audiate şi vizionate în instanţă. Magistraţii au admis cererea privind audierea casetelor la termenul din 16 aprilie, urmând să discute despre efectuarea expertizei după ascultarea înregistrărilor. La termenul de ieri, judecătorii instanţei supreme au audiat-o pe menajera lui Remeş, Elisabeta Koros, care a povestit cum soţia fostului ministru al Agriculturii a sunat-o şi i-a spus că acasă la ei va veni Ioan Mureşan, să aducă “ceva”. Koros a declarat că Mureşan a venit cu un şofer, care s-a dovedit ulterior a fi Gheorghe Ciorbă, iar cei doi au descărcat în garajul lui Remeş carne, cârnaţi, caltaboşi, plus 50 de litri de ţuică. Atât Remeş cât şi Mureşan au fost prezenţi în instanţă, însă acesta din urmă nu a vrut să fie audiat, spunând că are “un dezechilibru glicemic”.

Taguri articol


12