Meningita, scăpată de sub control?

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Meningita, scăpată de sub control?

Sănătate 28 Iunie 2012 / 00:00 464 accesări

Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Suceava a solicitat Spitalului Judeţean de Urgenţă eliberarea şi pregătirea Secţiei dermato-venerologie în vederea internării noilor cazuri de meningită acută virală din cauza numărului mare de îmbolnăviri şi a aglomerării Secţiei de boli infecţioase, numărul de cazuri înregistrate fiind de 99. DSP Suceava a informat, ieri, că, în ultimele 24 de ore, au fost diagnosticate alte opt noi cazuri de meningită acută virală, unul dintre pacienţi fiind o elevă de 17 ani din Paşcani, venită la bunici în vacanţă, în comuna suceveană Siminicea. De asemenea, între ultimii pacienţi se numără şi doi tineri de 18 ani de la Liceul Industrial nr. 1 din Suceava, un adolescent de 15 ani de la Colegiul Tehnic Alimentar din Suceava, o fetiţă de cinci ani din Corocăieşti şi trei băieţi în vârstă de 11 şi 12 ani din Suceava şi Ipoteşti. În prezent, din totalul cazurilor de meningită acută virală, 52 dintre pacienţi sunt internaţi, în timp ce restul de 47 au fost externaţi. (A.G.)



12