Vicepreşedintele PNL Ludovic Orban a declarat, ieri, că decizia de păstrare a procurorului Daniel Morar la DNA nu este o decizie înţeleaptă, deoarece va permite în continuare interferenţa politicului şi nu va duce la creşterea profesionalismului în derularea anchetelor penale. Liderul PNL a subliniat că nu poate înţelege de ce ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, “avea o părere despre Morar”, cînd era ministru liberal, iar acum “şi-a schimbat părerea”. Orban a apreciat că “activitatea oricărei instituţii, şi în domeniul Justiţiei, trebuie judecată după date clare, după criterii obiective şi nu după interese politice sau interese de grup”. El a subliniat că obiectivul liberalilor este “depolitizarea completă a Justiţiei”: “Din păcate, în România sîntem departe de acest obiectiv specific oricărui stat de drept din lumea civilizată”. Şi preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Adrian Năstase, a reacţionat ieri la intenţia ministrului Predoiu de a-l menţine pe Morar în fruntea DNA, declaraînd că “Traian Băsescu, în anul campaniei electorale prezidenţiale, vrea să aibă în continuare hăitaşi în zona DNA şi, prin intermediari, încearcă să creeze şi imagine, şi mişcare” bună instituţiei. Năstase a reamintit, totodată, că, în august 2008, în momentul în care s-a încheiat mandatul lui Morar, “fostul ministru liberal al Justiţiei” (Cătălin Predoiu - n.r.) a cerut în mod categoric înlocuirea procurorului pentru anumite argumente pe care le-a spus public. El a adăugat că, dacă ar fi găsească o explicaţie, aceasta ar ţine de “circuitul năstruşnic în zona internă, de interese de manipulare a Justiţiei, în anul electoral prezidenţial, cu informaţii care sînt trimise în zona funcţionărimii de la UE, ca după aceea să fie introduse în tot felul de hîrtii ale UE, pentru a fi preluate, ca argumente de autoritate, în plan intern”. El a adus în discuţie, în acest sens, dosarul “făcut cu eludarea prevederilor Constituţiei”, privind campania electorală prezidenţială şi parlamentară din 2004: “În acel dosar sînt trecuţi, din informaţiile mele, pentru audiere la Înalta Curte, în jur de 700 de martori. În momentul în care sînt 700 de martori la Înalta Curte - cu o singură şedinţă pe lună, zece audieri maximum la o şedinţă - asta ar însemna 70 de luni, deci cinci-şase ani”. În opinia lui Năstase, “asta-i şmecheria cu băieţii de la DNA. Nu vor să mă condamne pe mine pentru pixuri şi căciuliţe, că ştiu că preşedintele de partid nu semnează hîrtii şi ştiu că eu nu am nicio treabă cu povestea asta. Ideea este ca patru ani să mă ţină sub această umbrelă de suspiciune”. El a adăugat că îi este foarte greu să creadă că DNA poate să se bucure de o imagine bună, în condiţiile în care problemele de Justiţie din România pe care le rezolvă DNA sînt legate de termopanele de la apartamentul său.