Mercedes cu certificat ITP fals

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Mercedes cu certificat ITP fals

Eveniment 17 Aprilie 2013 / 00:00 563 accesări

Un tânăr s-a ales cu dosar penal după ce poliţiştii de frontieră au descoperit că unul din documentele prezentate de acesta în timpul unui control este fals. Reprezentanţii Gărzii de Coastă spun că în Punctul de Trecere a Frontierei Ostrov s-a prezentat, luni dimineaţă, pentru a ieşi din ţară, un cetăţean român, domiciliat în Republica Moldova, care conducea un Mercedes model E 290, înmatriculat în Bulgaria. În urma verificărilor a rezultat că certificatul de inspecţie tehnică al autoturismului prezintă indicii de falsificare. În timpul audierilor, tânărul le-a declarat oamenilor legii că a cumpărat maşina de la un cetăţean bulgar, în schimbul a 2.500 de euro, fără a cunoaşte că unul dintre documentele autoturismului este fals. Poliţiştii de frontieră i-au întocmit tânărului dosar penal pentru complicitate la fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals. (F.C.)



12