Pompierii constănţeni au intervenit, vineri după-amiază, pentru a stinge flăcările care au cuprins un autoturism. Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Dobrogea“ spun că, în jurul orei 16.30, un şofer a sunat la 112 şi a anunţat că, în timp ce se deplasa pe bulevardul Aurel Vlaicu, i-a luat foc maşina. Şoferul a precizat că a văzut flăcări în zona motorului maşinii sale, marca Mercedes. Pentru lichidarea incendiului a fost trimis un echipaj al Detaşamentului Constanţa Oraş. Militarii au stins focul în 20 de minute. Din primele cercetări efectuate, s-a stabilit că focul a fost provocat de un scurtcircuit la instalaţia electrică. Potrivit militarilor, flăcările au mistuit 90% din compartimentul motor al Mercedesului. Cercetările sunt continuate pentru stabilirea prejudiciului şi a cauzelor exacte care au dus la producerea incidentului. Şoferul autoturismului a declarat că nu avea asigurare la maşină, deoarece abia terminase de achitat leasing-ul.