Mercedes încărcat cu ţigări de contrabandă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Mercedes încărcat cu ţigări de contrabandă

Eveniment 11 Octombrie 2013 / 00:00 817 accesări

Poliţiştii de frontieră au confiscat câteva zeci de mii de ţigarete de contrabandă ascunse într-un autoturism marca Mercedes. Reprezentanţii Gărzii de Coastă spun că miercuri seara, în zona Trocadero din Constanţa, oamenii legii au oprit pentru un control de rutină un autoturism marca Mercedes, model C, înmatriculat în Bulgaria, condus de un bărbat de 61 de ani din Constanţa. În urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au găsit în portbagajul maşinii 25.000 de ţigarete Viceroy şi Ashima, pentru care şoferul nu avea documente de provenienţă. Poliţiştii de frontieră au confiscat ţigările de provenienţă Republica Ucraina şi duty-free, în valoare de 12.500 lei, iar maşina, în valoare de 3.000 euro, a fost indisponibilizată în vederea continuării cercetărilor. Bărbatului de 61 de ani i-a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de contrabandă cu produse din tutun şi evaziune fiscală, cercetările fiind efectuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa.



12