Un apel la 112 anunţa sâmbătă dimineaţă, în jurul orei 4.00, că în staţiunea Mamaia s-a petrecut un accident rutier, în urma căruia o persoană a fost rănită. Poliţiştii de la Rutieră au stabilit că Marius N. se deplasa dinspre Năvodari către Constanţa, la volanul unui autoturism marca Mercedes. Ajuns la intrarea în staţiunea Mamaia, spun oamenii legii, din cauza vitezei excesive şi a carosabilului umed, acesta a pierdut controlul direcţiei. În clipele următoare, a ieşit în decor, a lovit un stâlp de iluminat public şi apoi s-a răsturnat. În urma impactului, şoferul a fost rănit. Poliţiştii de la Rutieră au încercat să îl testeze cu aparatul Drager, însă acesta a refuzat. El a fost transportat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, pentru a primi îngrijiri medicale. În unitatea sanitară i s-au recoltat probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei.