Am auzit că o emisiune de televiziune pe care o urmăream cu mult interes, realizată de Emil Hurezeanu împreună cu Cristian Tudor Popescu, va fi suspendată pentru lipsă de rating… Nu ştiu dacă zvonul se va adeveri, însă aş regreta o astfel de situaţie, pentru că acest talk-show în doi este de o calitate intelectuală remarcabilă! Numai că actul de cultură, fie ea şi politică, se sufocă, astăzi, atît sub presiunea comercială a capitalismului aflat în criză, cît şi prin invazia mediocrităţii şi a kitsch-ului, singurele care mai aduc rentabilitate, cu toate că sînt însoţite, de cele mai multe ori, de o incompetenţă crasă.

Situaţii asemănătoare găsim la toate nivelele vieţii sociale şi politice sau economice din România. Hai să luăm, de pildă, cazurile miniştrilor Cristian Diaconescu şi Elena Udrea. Primul are o activitate ministerială discretă, eficientă şi cu o impresionantă eleganţă a ideilor politice, dar lipsită de ceea ce s-ar putea numi vizibilitate populistă, motiv pentru care nu-l laudă nimeni, iar cea de a doua beneficiază de o mediatizare excesivă, în condiţiile în care calitatea actului său ministerial este superficială, mondenă, uneori chiar de prost gust, ca să mă exprim elegant, ceea ce place bizonului român. Exact aceeaşi deosebire ar fi, să zicem, între emisiunea „Cap şi Pajură”, pe care o evocam la începutul acestui editorial, şi „Un show păcătos”, care face ratinguri devastatoare după miezul nopţii, mai ales printre mitocani de genul celor ce au devenit personaje principale în faimosul „Atlas de mitocănie urbană”.

Cei doi ziarişti şi scriitori pe care îi stimez mult, chiar dacă nu avem întotdeauna opinii comune, au adus în discuţie recent un principiu opus celui enunţat de mine anterior, anume celebra exclamaţie „Merge şi aşa!” Ei au definit această situaţie balcanică, frecvent întîlnită în societatea noastră, drept supravieţuirea, prin inerţie, a mediocrităţii şi incompetenţei, la oricel nivel social şi în orice domeniu profesional. De la un ministru care nu-şi face treaba bine şi despre care premierul şopteşte, în particular, „Merge şi aşa!”, pînă la orice funcţionar public leneş sau gunoierul de cartier care nu mătură aleea bine, pentru că, nu-i aşa, „Merge şi aşa!”, acest principiu face ravagii în România de azi… El a încurajat impostura şi parvenitismul, deoarece în capitalismul nostru de cumetrie nu eşti, de cele mai multe ori, promovat pe merit. Chiar şi un alegător ce nu se mai duce la urne, fie de lehamite, fie din inconştienţă, gîndeşte ceva de genul „Votul meu nu schimbă nimic!”, ceea ce, în subconştientul său, este, de fapt, sinonim cu „Merge şi aşa!” Această indolenţă cronică a românilor, de la cel mai înalt nivel, pînă la talpa ţării, ne-a adus în situaţia „mocirloasă” de astăzi, după două decenii de la Revoluţie.

I-am urmărit pe Emil Hurezeanu şi Cristian Tudor Popescu foarte atent, pentru că eram impresionat de un amănunt. Exact opusul principiului pe care îl analizau ei, dacă ţinem seama de tot acest raţionament, ar fi urmat să le oprească emisiunea în care discutau cu eleganţă intelectuală! Adică performanţa nerentabilă, oricît prestigiu profesional ar avea, poate fi suspendată din motive economice, iar lipsa crasă de eficienţă este acoperită, ca şi gunoiul de preş, prin exclamaţia „Merge şi aşa!” Cu alte cuvinte banii, după ce că nu au miros, mai sînt lipsiţi şi de „gust”…