Mergem mai repede în localităţi

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Pe drumuri europene

Mergem mai repede în localităţi

Justiție 15 August 2012 / 00:00 1080 accesări

Şofer fiind, mergând pe drumurile patriei, rupându-ţi maşina în gropi cu un patriotism asumat (că de, n-ai încotro!), cum să nu te bucuri când dai cu ochii de panoul care-ţi indică că ai voie să mergi cu 70 km/h în localitate? Măcar atât, îţi spui, ocolind cu grijă gropile cu ajutorul cărora, de mult prea mulţi ani, un minister al Transporturilor pierdut în tranziţie, îţi menţine atenţia alertă? Ei bine, pentru că durează până când drumurile noastre toate vor fi reparate, curăţate, plombate, actualul minister de resort vine cu o veste bună. \"În anii care au trecut de la ridicarea limitei de viteză la 70 kilometri pe oră în localităţile de pe DN 1, între Bucureşti şi Predeal, şoferii români au dat dovadă de maturitate şi nu au abuzat, în marea lor majoritate, de această prevedere. Dacă în localităţi precum Comarnic, Azuga sau Buşteni se circulă în condiţii bune cu limita de 70 km/h, nu văd de ce nu am putea extinde această prevedere şi pe alte drumuri\", a declarat ministrul Transporturilor, Ovidiu Silaghi, citat într-un comunicat al Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii (MTI). Aşadar, MTI, alături de CNADNR şi IGPR vor demara discuţii privind extinderea implementării limitei de viteză de 70 kilometri pe oră în mai multe localităţi pe drumurile europene E81, E58, E578, E581 şi E70. Potrivit reprezentanţilor instituţiei, vor fi analizate proiectele de semnalizare rutieră pentru drumurile europene aflate spre finalul lucrărilor de reabilitare. Tronsoanele pe care se are în vedere ridicarea limitării de viteză sunt E 81 (Halmeu - Livada - Satu Mare), E 58 (Livada - Baia Mare - Dej), E 578 (Sărăţel - Reghin), E 581 (Bârlad - Albiţa) şi E 70 (Craiova - Caracal - Alexandria). MTI are în vedere implementarea acestei măsuri şi în alte coridoare de drum european, cum ar fi E 671 (Satu Mare - Timişoara), E 60 (Oradea - Braşov), E 81 (Satu Mare - Piteşti), E 58 (Dej - Suceava), E 85 (Suceava - Bucureşti), E 583 (Săbăoani - Iaşi), E 68 (Nădlac - Braşov), E 578 (Reghin - Chichiş) şi E 70 (Moraviţa - Craiova), mai precizează sursa citată.

NICIO MODIFICARE PENTRU CONSTANŢA În judeţul nostru, între Constanţa şi Cernavodă, pe DN22C (E81) (o singură localitate făcând excepţie) şi pe DN 3 (tronsonul Constanţa - Murfatlar) este permisă viteza de 70km/h. “Există o singură excepţie, unde s-a păstrat restricţia de 50km/h, localitatea Satu Nou, pentru că aici au loc multe accidente. În general, nu s-a înregistrat o creştere a numărului de accidente ca urmare a modificării restricţiei de viteză, această măsură fiind luată în scopul fluidizării traficului, deoarece, la acea vreme, DN22C era cea mai folosită cale de acces de către turiştii care veneau pe litoral”, a declarat şeful Biroului Drumuri Naţionale şi Europene din cadrul Serviciului Poliţiei Rutiere Constanţa, comisar şef Constantin Bădângă. Celelalte DN-uri din judeţ - DN 39 (Constanţa - Mangalia), DN 38 (Constanţa – Negru Vodă), DN 22 (Constanţa - Tulcea) - se află încă sub imperiul restricţiei de 50km/h.



12