Meritele Anetei Forna Christu, recunoscute de UNITER

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Meritele Anetei Forna Christu, recunoscute de UNITER

Cultură 03 Martie 2011 / 00:00 753 accesări

Deşi un pic tardivă, recunoaşterea oficială a meritelor Anetei Forna Christu de către un for superior, Uniunea Teatrală din România, pentru întreaga activitate în care a slujit cu dăruire şi uitare de sine păpuşăria, nu poate decât să bucure. „Mai bine mai târziu decât niciodată”, vorba proverbului. În acest fel, Aneta Forna Christu devine primul artist al Constanţei încununat cu un prestigios premiu UNITER - premiul special pentru teatru de păpuşi. Distincţia reprezintă nu doar o împlinire pentru dăruitul om de teatru, de o nobleţe sufletească şi o modestie specială. Este, deopotrivă, un motiv de mândrie pentru Teatrul pentru Copii şi Tineret cu care se confundă viaţa celei pe care prietenii o numesc cu căldură şi respect, simplu, Nuţi, dar şi pentru viaţa culturală tomitană.

„E cel mai important premiu pe care îl obţine un artist constănţean. Până acum nu a mai obţinut nimeni un premiu special pentru întreaga activitate. Nuţi îl merită din plin. Eu am crezut până la capăt, deşi ea îşi pierduse orice speranţă. Merita premiul acesta de mult, nu de acum. Pentru teatrul nostru şi cultura constănţeană este o recunoaştere şi un motiv de mândrie. Acest premiu vine cu atât mai bine cu cât, anul acesta, vom aniversa 55 de ani de la primul spectacol al teatrului de păpuşi de la Constanţa, iar Nuţi a petrecut aproximatv 53 de ani în instituţia aceasta”, a spus directorul Teatrului pentru Copii şi Tineret, Lică Gherghilescu.

●Teatrul pentru Copii, în sărbătoare● În prezent, artistul păpuşar cu suflet de copil, Aneta Forna Christu, se află în vizită la fiica sa, în Statele Unite ale Americii. Deşi întoarcerea în ţară era programată în luna mai, colegii săi constănţeni „fac presiuni” pentru a-i grăbi sosirea, deoarece doresc participarea sa la cea de-a XIX-a ediţie a Galei Premiilor UNITER, din 18 aprilie. „E o mare bucurie a noastră, a tuturor. E o mare fericire pentru ea şi pentru generaţia sa, care au ţinut acest teatru viu, iar acum este datoria noastră să luptăm să ţinem viu acest teatru la Constanţa. Pentru noi, cei de astăzi, este un exemplu şi o obligaţie în plus să ducem mai departe ştafeta preluată de la astfel de artişti. Noi toţi suntem în sărbătoare. După cei 29 de ani de la debut, pe care i-am aniversat de curând, bucuria mea este şi mai mare”, a mai spus Lică Gherghilescu.

Conform statutului Uniunii Teatrale din România, Senatul UNITER acordă în cadrul Galei Premiilor UNITER premiul de excelenţă, premiile pentru întreaga activitate şi premiile speciale, pe baza propunerilor primite din partea teatrelor şi a membrilor Senatului UNITER.

●Premiul de Excelenţă pentru Tamara Buciuceanu● Printre numele mari ale teatrului românesc care se regăsesc pe lista premiilor UNITER se află marea actriţă Tamara Buciuceanu, care va primi Premiul de Excelenţă. Premii pentru întreaga activitate vor primi actorii Ilie Gheorghe şi Coca Bloos, regizorul Tudor Mărăscu, scenografa Gabriela Nazarie, criticul Ion Cazaban. Un alt colaborator al Teatrului pentru Copii şi Tineret, Gabriel Bassarabescu, va primi un premiu special pentru muzică de teatru. De asemenea, o altă constănţeancă, Carmencita Brojboiu, se află, de această dată, pe lista nominalizărilor UNITER, la secţiunea Cea mai bună scenografie.



12