Cancelarul german Angela Merkel este pregătită să lase Grecia să iasă din Zona Euro dacă stânga radicală va repune în discuţie măsurile de austerite din această ţară, anunţă publicaţia germană Der Spiegel. "Guvernul german consideră aproape inevitabilă ieşirea Greciei din Zona Euro dacă şeful opoziţiei Alexis Tsirpas (Syriza, stânga radicală) va conduce guvernul după alegerile legislative, va abandona politica de austeritate bugetară şi nu va mai rambursa datoriile ţării", afirmă site-ul săptămânalului, citând "surse apropiate Guvernului german". Angela Merkel şi ministrul german de Finanţe Wolfgang Schäuble şi-au schimbat opiniile şi "consideră suportabilă o ieşire a Greciei din Zona Euro în urma unor progrese realizate după summitului crizei în 2012", dă asigurări Spiegel Online. "Riscul contaminării altor ţări este limitat, deoarece Portugalia şi Irlanda sunt considerate asanate. Pe de altă parte, MES (mecanismul european de stabilitate) furnizează un mecanism de salvare solid, în timp ce Uniunea Bancară asigură securitatea instituţiilor de credit", ar fi dezvăluit aceste surse. Parlamentul grec a anunţat miercuri dizolvarea sa şi a confirmat organizarea alegerilor legislative anticipate la 25 ianuarie, la care, potrivit sondajelor, Syriza este considerată favorită. Liderul Syriza, Alexis Tsirpas, vrea să pună capăt politicii de austeritate impuse ţării sale de creditorii internaţionali (troica UE, BCE şi FMI) în schimbul unui împrumut de 240 de miliarde de euro. De asemenea, el vrea să negocieze o nouă restructurare a datoriei publice care afectează economia elenă.