Într-o discuţie telefonică, cancelarul german Angela Merkel i-a cerut preşedinteului rus Vladimir Putin să nu încerce să destabilizeze Republica Moldova, a anunţat, astăzi, purtătorul de cuvânt al Guvernului de la Berlin, Steffen Seibert. Declaraţia intervine pe fondul temerilor că, după anexarea peninsulei Crimeea, Rusia ar avea în vedere o acţiune în regiunea separatistă transnistreană. Comandantul suprem al Forţelor aliate ale NATO în Europa (SACEUR), generalul Philip Breedlove, a avertizat ieri, într-o dezbatere la Bruxelles, că Rusia dispune de suficientă forţă la graniţele Ucrainei pentru a ''ocupa Transnistria'' în cazul în care se decide să facă acest lucru. El a subliniat că Alianţa Nord-Atlantică este "foarte preocupată" de riscurile la adresa securităţii regiunii separatiste, care oficial aparţine Republicii Moldova. Preşedintele Parlamentului de la Tiraspol, Mihail Burla, a trimis săptămâna trecută o scrisoare Dumei de Stat, în care cere Moscovei să analizeze posibilitatea anexării Trasnistriei la Federaţia Rusă. Purtătorul de cuvânt al Guvernului de la Berlin a mai afirmat că preşedintele rus Vladimir Putin şi cancelarul german Angela Merkel au salutat în discuţia telefonică de ieri decizia privind trimiterea unei misiuni a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) în Ucraina. Cele 57 de state membre ale OSCE au ajuns la un acord, vineri seară, privind trimiterea unei misiuni de observatori în Ucraina, Rusia renunţând la contestarea iniţiativei. Ulterior, Rusia a anunţat că susţine această decizie, subliniind că observatorii internaţionali nu vor avea acces în Crimeea, regiune anexată de Moscova.