Viteza cu care merge cineva poate anunţa posibilitatea dezvoltării unei forme de demenţă mai târziu. Potrivit unor cercetători americani, forţa cu care un om strânge obiectele în mână este legată de riscul unui atac cerebral. Aceştia susţin totuşi că sunt necesare studii suplimentare pentru a înţelege ce se întâmplă în aceste situaţii. Studii anterioare stabiliseră deja o legătură între mersul lent şi o sănătate mai precară. S-au efectuat scanări cerebrale, s-au analizat viteza de mers şi forţa de strângere a obiectelor la 2.410 persoane de peste 62 de ani. Rezultatele prezentate la reuniunea anuală a neurologilor arată că, în ultimii 11 ani, 34 de persoane au făcut diferite forme de demenţă şi 79 au suferit atacuri cerebrale. Cercetătorii au informat că o viteză mai mică de mers este asociată cu un risc crescut de demenţă şi o forţă mai mare de strângere, cu un risc scăzut de atac cerebral. Testele nu sunt complicate şi pot fi efectuate de medici neurologi şi generalişti. Sunt totuşi necesare studii suplimentare pentru a înţelege de ce se petrec aceste lucruri şi dacă anumite afecţiuni pot duce la un mers mai lent şi la o forţă de strângere mai mică.