Mersul pe jos ar putea preveni deteriorarea creierului la bătrâneţe

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Mersul pe jos ar putea preveni deteriorarea creierului la bătrâneţe

Monden 15 Octombrie 2010 / 00:00 457 accesări

Plimbările pe o distanţă de cel puţin 9,6 kilometri pe săptămână ar putea fi singurul lucru pe care oamenii îl pot face pentru a preveni micşorarea creierului şi apariţia demenţei. Un studiu realizat de cercetătorii Universităţii Pittsburgh, pe un eşantion de circa 300 de persoane, a arătat că oamenii care merg cel puţin 9,6 kilometri pe săptămână se confruntă în mai mică măsură cu problema micşorării creierului, ce apare la bătrâneţe, faţă de cei care merg mai puţin pe jos. Mărimea creierului se micşorează la vârsta adultă târzie, ceea ce poate cauza probleme de memorie. Rezultatul studiului ar trebui să încurajeze persoanele în vârstă să practice exerciţii fizice, ca strategie promiţătoare pentru prevenirea demenţei şi Alzheimer-ului. Boala Alzheimer, cea mai cunoscută formă de demenţă, omoară încetul cu încetul celulele creierului, însă s-a demonstrat că activităţi precum mersul pe jos măresc volumul creierului.

Cercetătorii americani au studiat 229 de voluntari care nu aveau demenţă şi care ţineau evidenţa plimbărilor pe care le făceau. După nouă ani, cercetătorii le-au scanat creierele, pentru a vedea ce volum aveau şi după încă patru ani i-au testat să vadă dacă au afecţiuni cognitive sau demenţă. Astfel, s-a descoperit că cei care mergeau în medie de la 9,6 la 14,5 kilometri pe săptămână reduceau la jumătate riscul de a avea probleme cu memoria. Rezultatele studiului corespund datelor potrivit cărora aerobicul induce o cascadă de celule ce ar putea să mărească volumul de materie cenuşie.

Este nevoie de mai multe studii cu privire la efectele exerciţiilor fizice asupra demenţei, dar în absenţa vreunui tratament eficient pentru Alzheimer, mersul pe jos ar putea fi singurul lucru pe care oamenii îl pot face şi care i-ar putea ajuta pe termen lung. În prezent, niciun medicament nu poate stopa dezvoltarea Alzheimer-ului, care afectează peste 26 de milioane de oameni în întreaga lume.

Taguri articol


12