MERSUL TRENURILOR 2019 intră în vigoare

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

MERSUL TRENURILOR 2019 intră în vigoare

Social 09 Decembrie 2018 / 11:45 5449 accesări

Potrivit CFR Călători, duminică a intrat în vigoare noul Mers al Trenurilor 2018-2019, care va fi valabil până în 14 decembrie 2019, scrie news.ro. Astfel, zilnic se vor afla în circulaţie peste 1.200 de trenuri, în funcţie de perioada din an. Trenurile Soarelui vor asigura, în perioada sezonului estival 2019, legături din toată ţara către staţiunile de la Marea Neagră şi Delta Dunării. De asemenea, va fi introdus un nou tren InterRegio (IR 1634) pe ruta Braşov (pl. 11.20) - Ploieşti Vest (sos.13.20) - Bucureşti Nord (sos. 14.04), cu opriri în toate staţiunile montane, şi se va asigura legătura directă între Iaşi şi Constanţa cu trenurile InterRegio 1861/1862 (via Vaslui, Bârlad, Mărăşeşti, Focşani, Buzău, Ţăndărei). În perioada mini-vacanţei de 1 Mai şi a sezonului estival se asigură legătura directă Iaşi - Constanţa - Mangalia. Trenurile Zăpezii vor circula spre şi dinspre cele mai căutate staţiuni montane pentru schi, precum cele de pe Valea Prahovei şi Vatra Dornei. În plus, în perioada 8 ianuarie - 28 februarie, biletele valabile la Trenurile Zăpezii vor fi reduse cu 25% (reducerea se aplică la tariful de transport pentru adult şi copil, tichetul de rezervare a locului plătindu-se integral) de luni până joi. De asemenea, de luni până duminică, biletele pentru călătoriile de pe Valea Prahovei (pe rute între Sinaia - Braşov şi retur) au reduceri între 31% şi 56%.

ABONAMENTE ȘI REDUCERI

Pe lângă legitimaţiile de călătorie emise în baza facilităţilor acordate prin acte normative diferitelor categorii de călători (ex. gratuitate pentru studenţi şi reduceri pentru elevi, pensionari etc), CFR Călători are şi alte oferte comerciale (ex. abonamente, card TrenPlus, minigrup, etc). CFR Călători mai anunţă acordarea de reduceri tarifare speciale cuprinse între 20% şi 45% din tariful de transport preţ întreg şi copil la un număr de 104 trenuri InterRegio în perioada 9 decembrie 2018 - 9 iunie 2019 şi acceptarea călătoriei posesorilor de abonamente valabile la tren Regio la 98 de trenuri InterRegio, în perioada 9 decembrie 2018 - 9 iunie 2019. Biletele pot fi cumpărate online, din staţii şi agenţii CFR, de la automate de vânzare în gări şi distribuitori autorizaţi.

Conform CFR Călători, pasagerii vor putea călători în afara ţării zilnic, cu trenuri directe din Bucureşti Nord către Viena (de la 39 euro pe sens) şi Budapesta (de la 29 euro pe sens), Chişinău (de la 19 euro pe sens), iar în sezonul estival către Sofia (de la 30 euro pe sens), Istanbul (de la 54 euro pe sens) şi Salonic (de la 56 euro pe sens). Din Viena există posibilităţi de călătorie către orice destinaţie europeană. De asemenea, oferta de transport internaţional include trenuri zilnice directe către Budapesta şi din Timişoara (de la 15 euro pe sens), Cluj-Napoca (de la 15 euro pe sens) şi Braşov (de la 19 euro pe sens). Foarte avantajoase sunt şi ofertele pentru călătoriile către Austria, Germania, Polonia, Slovacia şi Cehia, cât şi oferta Interrail Pass, care reprezintă un abonament valabil în toată Europa sau într-o anumită ţară din Europa.

Taguri articol


12