Meryl Streep a primit Medalia pentru Libertate

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Meryl Streep a primit Medalia pentru Libertate

Monden 26 Noiembrie 2014 / 00:00 585 accesări

Preşedintele Barack Obama a înmânat Medalia Libertăţii, cea mai înaltă distincţie civilă americană, unui număr de 18 personalităţi, inclusiv actriţei Meryl Streep şi a dezvăluit în timpul ceremoniei că are o admirație fără limite pentru celebra artistă. ”Am spus-o public: O iubesc pe Meryl Streep. O iubesc. Soţul ei ştie asta. Michelle ştie şi ea. Niciunul nu poate să facă nimic”, a declarat Barack Obama, glumeţ şi zâmbitor, în timpul ceremoniei de la Casa Albă. ”A cântat din repertoriul ABBA şi asta nu e deloc uşor. A învăţat să cânte la vioară, a purtat haine de călugăriţă, a înfruntat un leu şi stăpâneşte toate accentele din lume”, a adăugat preşedintele american, subliniind talentul actriţei recompensate cu trei premii Oscar de ”a îmbrăca personajele sale”. ”Meryl este cu adevărat o mare doamnă a Americii”, a continuat preşedintele Obama.

Meryl Streep, în vârstă de 65 de ani, a câştigat două premii Oscar pentru Cea mai bună actriţă în rol principal, graţie evoluţiilor sale din ”Sophie`s Choice / Alegerea Sophiei” din 1983 şi din ”Iron Lady / Doamna de Fier” în 2012. În 1980, a câştigat şi Oscarul pentru Cea mai bună actriţă în rol secundar, pentru evoluţia din ”Kramer contra Kramer”.

La ceremonia de luni seară, Barack Obama l-a decorat şi pe cântăreţul Stevie Wonder şi a spus că unul dintre albumele acestuia, ”Talking Book”, a fost primul disc pe care l-a cumpărat. ”Aveam 10 ani, poate 11, l-am cumpărat cu banii mei de buzunar, nu aveam prea mulţi”, a dezvăluit preşedintele american. ”Elementele care definesc cu adevărat muzica lui Stevie sunt căldura şi umanitatea care răsună din fiecare notă. Unele dintre cântecele sale ne ajută să ne îndrăgostim”, a continuat preşedintele Obama. Scriitoarea Isabel Allende, politicianul democrat John Dingell, ales în Camera Reprezentanţilor încă din anul 1955, dar şi economistul Robert Solow s-au regăsit pe lista personalităţilor decorate în acest an cu Medalia Libertăţii.

Taguri articol


12