Actriţa Meryl Streep, producătorul muzical Quincy Jones şi scriitorul Philip Roth se numără printre cele 20 de personalităţi americane care au fost distinse de preşedintele Barack Obama, ieri, cu National Humanities Medal şi National Medal of Arts pe 2010. Pe lista personalităţilor americane care vor primi aceste medalii, cele mai importante distincţii acordate de Guvernul american unor artişti şi personalităţi culturale, se mai află cantautorul James Taylor, scriitoarea Harper Lee, autoarea romanului „To Kill a Mockingbird / Să ucizi o pasăre cântătoare”, distinsă şi cu premiul Pulitzer, dar şi scriitoarea Joyce Carol Oates, distinsă cu National Book Award. Preşedintele Barack Obama a înmânat aceste medalii la Casa Albă, în East Room. La ceremonie va participa şi Prima Doamnă Michelle Obama.
În afară de Meryl Streep, James Taylor, Harper Lee şi Quincy Jones, pe lista artiştilor care vor primi National Medal of Arts se mai află dramaturgul Robert Brustein, poetul Donald Hall, pianistul Van Cliburn, sculptorul Mark di Suvero, organizatorii festivalului Jacob\'s Pillow Dance Festival şi saxofonistul de jazz Sonny Rollins. Pe lângă scriitorii Joyce Carol Oates şi Philip Roth, pe lista personalităţilor culturale care vor fi recompensate cu National Humanities Medal se regăsesc biograful Arnold Rampersad, istoricul cultural Jacques Barzun, scriitorul Wendell E. Berry, scriitorul Daniel Aaron, istoricul Bernard Bailyn, profesorul de literatură comparată şi criticul literar Roberto Gonzalez Echevarria, istoricul Stanley Nider Katz şi profesorul de istorie Gordon S. Wood.