CU CAPUL PLECAT Aderarea României la spaţiul Schengen a fost amplu dezbătută atât la nivel naţional, cât şi la nivel interaţional. După intrarea României în UE, în 2007, oficialii români au fost duşi cu zăhărelul de către mai-marii Europei care le promiteau intrarea în Schengen, probabil în schimbul unor favoruri. Începând cu anul 2008, Guvernul condus de Emil Boc a fost foarte aproape să pună pe tava europenilor România în schimbul unei amărâte de liberă circulaţie. Din fericire, planul Guvernului Boc a început să scârţâie, pentru ca în final să eşueze. Imediat au venit şi reacţiile europenilor, care au început să invoce tot felul de probleme legate de corupţie (de parcă ei nu ar fi avut aşa ceva), mecanisme de cooperare şi chiar probleme legate de migraţia românilor în ţările vestice. În tot acest timp, România şi-a văzut de treabă, rezolvându-şi problemele din punct de vedere tehnic. De altfel, chiar preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, declara că România are în prezent cel mai performant sistem de securitate la graniţe. Cu toate acestea, mai multe state europene au spus „nu“ aderării ţării noastre la spaţiul Schengen, şi nu pentru că ar exista cu adevărat probleme, ci pentru că reprezenta o temă de campanie care urma să le aducă voturi importante.
MESAJ Începând cu anul 2012, Guvernul a continuat discuţiile pe tema Schengen, dar cu capul plecat şi fără să se milogească. După ce, la începutul acestui an, ni s-a spus că trebuie să mai aşteptăm pentru a deveni membri ai Schengen, Guvernul condus de Victor Ponta a considerat că orice demers în acest sens va fi sortit eşecului, având în vedere că anumite state europene vor folosi această temă în campaniile electorale. În acest sens, premierul a considerat că România trebuie să trimită un mesaj foarte clar colegilor din UE, mesaj care va fi transmis de către ministrul Afacerilor Interne (MAI), Radu Stroe. „Aveţi mandat din partea Guvernului să spuneţi tuturor colegilor noştri europeni că suntem perfect pregătiţi pentru Schengen, că ce ţine de noi s-a făcut şi ce ţine de dânşii să facă când doresc. Nu mai dorim o dată, ca de fiecare dată, să ni se spună „nu acum, data viitoare”. Când termină toate alegerile lor naţionale, toate problemele, atunci noi suntem pregătiţi şi intrăm în Schengen”, a declarat Ponta. El a adăugat că activitatea Ministerului de Externe şi a celorlalte ministere este importantă pentru ridicarea tuturor restricţiilor pe piaţa muncii, impuse lucrătorilor români din străinătate, începând cu anul viitor. Aderarea României la Schengen se află pe agenda reuniunii miniştrilor de Justiţie şi Afaceri Interne (JAI) din UE, din 5-6 decembrie.