Lupta pentru şefia partidului aflat la guvernare încinge spiritele în PDL. În bătălia dintre Boc şi Blaga a intrat inclusiv şeful statului, care, deşi a spus că nu vrea să se implice, nu a ezitat să lanseze un atac direct la Vasile Blaga, spunând că PDL „nu poate fi condus prin căprărie, n-are nevoie de un caporal, ci de un preşedinte”. Preşedintele şi-a exprimat nemulţumirea că Vasile Blaga a făcut publică o întâlnire pe care a avut-o cu el şi cu Emil Boc, legat de creşterea de la 1.400 la 4.800 a numărului de delegaţi la congresul PDL. „Din păcate, unul din candidaţi, Blaga, a ţinut să facă public că a avut o întâlnire cu preşedintele şi pe urmă încă una. Mi se pare că, fiind vorba de PDL, nivelul de exigenţă în relaţiile cu mine este puţin mai ridicat din punct de vedere comportamental, nu înţeleg ce avantaj a avut sau de ce consideră că dacă se află că a vorbit cu mine îi creează un avantaj. Nu mi-a plăcut deloc tipul acesta de speculaţie publică şi faptul că sunt folosit în campanie şi cu interpretări de schimbare de susţinere”, a declarat preşedintele. Întrebat dacă îşi menţine decizia de a-l suţine pe Emil Boc la şefia PDL, Traian Băsescu a spus: „Bineînţeles, nu mi-am schimbat opţiunea şi nu am motive să-mi schimb partenerul pe care îl am din 2004, Emil Boc”. Băsescu l-a acuzat apoi pe Blaga că „şi-a însuşit un atac provenit din televiziunile lui Vântu şi Voiculescu” atunci când a declarat că vrea să-i fie şefului statului „un partener vertical, nu slugă”. Şi dacă tot veni vorba de „slugi”, premierul Emil Boc a afirmat că este susţinut de 33 de preşedinţi de organizaţii PDL, precum şi de majoritatea parlamentarilor, a primarilor şi preşedinţilor de consilii judeţene portocalii, adăugând că în echipa partidului e loc pentru toţi, „indiferent de moţiunea din care fac parte”. Referitor la afirmaţiile lui Băsescu, vicepreşedintele PDL Cezar Preda a declarat, ieri, că „orice caporal are în raniţă bastonul de mareşal”. În altă ordine de idei, secretarul general al PDL, Vasile Blaga, a declarat că ar păcătui dacă ar spune că s-au făcut presiuni asupra lui de la Cotroceni să nu mai candideze la preşedinţia partidului, însă a mărturisit că au existat unele sugestii din partea unor colegi.