Mesajele PNŢCD, răpuse de lupta din partid

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Model de autodistrugere

Mesajele PNŢCD, răpuse de lupta din partid

Eveniment 24 Martie 2014 / 00:00 740 accesări

Ţărăniştii deţin reţeta perfectă prin care un partid politic, oricât ar fi de prost cotat, poate ajunge şi mai jos. Asta în condiţiile în care continuă războiul politic între cele două tabere ale PNŢCD - cea condusă de Aurelian Pavelescu, respectiv cea a lui Vasile Lupu. Cu toate astea, ţărăniştii au pretenţia că reprezintă un partid istoric şi cer să fie respectaţi. Se lovesc însă de propriile acţiuni, pentru că nu există declaraţie a uneia dintre părţi care să nu fie contracarată imediat prin represalii din partea celeilalte aripi. Aşa se face că mesajele care se vor a fi transmise către electoratul ţărănist, şi aşa infim, se pierd în lupta dintre „palate“. Asta s-a întâmplat şi sâmbătă, la Constanţa, unde Aurelian Pavelescu a organizat o şedinţă a ţărăniştilor constănţeni pentru a se întâlni cu membrii de partid şi, totodată, pentru a anunţa cine a fost propus pe lista pentru alegerile europarlamentare. Conform declaraţiilor lui Pavelescu, el va ocupa primul loc pe listă, iar pe locul 3 se află liderul PNŢCD Constanţa (aripa Pavelescu), Maria Stavrositu. Surpriza este oferită de fostul pedelist Sebastian Bodu, care se află pe locul 2 pe lista ţărăniştilor, după ce a acceptat invitaţia de a candida din partea PNŢCD.

CONTESTAŢI ŞI CONTESTAŢII Trecând peste pregătirile pentru europarlamentare, ţărăniştii constănţeni s-au întrecut în a transmite mesaje din epoca de glorie a PNŢCD, pe când Iuliu Maniu şi Corneliu Coposu conduceau o formaţiune politică ce era băgată în seamă. Ei bine, dacă vă gândiţi că cei din aripa Vasile Lupu nu au făcut nimic în acest timp în care se derula şedinţa organizată de Pavelescu, vă înşelaţi. Opt dintre cei 15 membri ai celuilalt Birou Permanent Naţional al PNŢCD s-au întrunit la Constanţa, la solicitarea celuilalt lider local (aripa Lupu) - Tudorel Chesoi. Motivul? Simplul fapt că Pavelescu a organizat o şedinţă la Constanţa. Hilar este că aripa Lupu aşteaptă ca Pavelescu să-i prezinte lista pentru europarlamentare pe care intenţionează să o depună la Biroul Electoral Central. De ce ar aştepta aşa ceva, în condiţiile în care ţărăniştii lui Lupu nu-l recunosc pe Pavelescu drept preşedinte şi nici măcar drept membru al PNŢCD, nu ştim. Lesne de înţeles este însă că, dacă nu se vor înţelege şi ţărăniştii lui Lupu vor contesta lista lui Pavelescu, este posibil ca PNŢCD să rămână fără candidaţi la europarlamentare. Nu putem să nu menţionăm că toată „distracţia“ de sâmbătă s-a învârtit în jurul unor cuvinte pe care hârtia de ziar nu le-ar suporta. E suficient şi ce am spus până acum! Probabil că Iuliu Maniu şi Corneliu Coposu se răsucesc în mormânt. Fiecare în aripa lui...



12