Condamnarea lui Liviu Dragnea la un an de înschisoare cu suspendare pentru că a îndemnat populația să iasă la vot la referendumul din 2012, pentru demiterea președintelui Traian Băsescu, naşte reacţii dintre cele mai diverse. Un gest inedit vine din diaspora, o zonă renumită pentru atitudinea anti-PSD. Cătălin Şerbu, un român din Zaragoza (Spania), preşedintele Asociaţiei ”Rumanos sin Fronteras”, se autodenunţă pe Facebook pentru că a participat la referendum. În mesajul său, ”Alături de Liviu Dragnea!”, românul spune că, în anii regimului de tristă amintire Băsescu, a constatat cu stupoare că un președinte poate acționa calculat și metodic împotriva propriului popor. ”Nu voi da argumente, ci mă AUTODENUNȚ că atât în mai 2007, cât și în iulie 2012 am militat activ pentru suspendarea lui Băsescu. Dacă în 2007 poporul încă nu îi văzuse adevărata față a acestui individ, în 2012 rezultatele au scos la iveală saturația poporului. Mă AUTODENUNȚ căci am ”instigat” lumea să voteze, în timp ce unii (Băsescu, n.r.) sfătuiau oamenii să nu iasă la vot”, a scris Şerbu, care se intitulează ”Un român din 7,4 milioane”. Mergând pe linia românului din Spania, am putea spune că toți cei 8,5 milioane de români care au ieșit la urne la referendumul din 2012 ar putea să se autodenunțe și să fie anchetați pentru că au votat.
CONTRE O reacție surprinzătoare a venit din partea liberalilor, care au luat parte activ, alături de PSD, la campania de suspendare a fostului președinte. Copreşedintele PNL Alina Gorghiu a scris pe Facebook că Victor Ponta continuă spectacolul ipocrit de jelire națională a lui Dragnea. În replică, Ponta îi acuză pe liberali de „nemernicie” după ce au cerut demisia lui Dragnea din Executiv. „Gorghiu îşi rupea hainele de pe ea să îl dăm jos pe Băsescu (…). Am văzut nemernicia liderilor PNL. Nu au fost cu noi pe scenă? Nu voiam să-l punem preşedinte pe Crin Antonescu, de la PNL?”, a declarat Ponta.