Starul argentinian Lionel Messi este şi în acest an marele favorit la câştigarea Balonului de Aur, trofeu care va fi decernat astăzi, la Zurich, în cadrul unei festivităţi care va începe la ora 19.00. În vârstă de 25 de ani, Messi a câştigat acest trofeu în ultimii trei ani şi ar putea deveni primul jucător din lume care câştigă de patru ori acest premiu, chiar consecutiv. Până în prezent, cu trei astfel de trofee, argentinianul şi-a înscris numele alături de cele ale legendelor Michel Platini (câştigător de trei ori consecutiv), Johan Cruyff şi Marco van Basten (tot cu câte trei trofee, însă nu obţinute consecutiv). Messi nu a câştigat anul trecut nici Liga Campionilor şi nici campionatul Spaniei. Dar acest jucător de clasă a înscris 91 de goluri în 2012, depăşind recordul germanului Gerd Muler (85 de goluri în 1972). Ceilalţi doi finalişti pentru Balonul de Aur, portughezul Cristiano Ronaldo (Real Madrid) şi spaniolul Andres Iniesta (FC Barcelona) sunt de asemenea genii ale balonului rotund. Cristiano Ronaldo a înscris 46 de goluri în campionatul Spaniei, sezonul trecut, cu patru mai puţine decât Messi! Portughezul a câştigat însă campionatul Spaniei cu Real Madrid şi a ajuns cu naţionala ţării sale în semifinalele EURO 2012.
„Mi-ar plăcea foarte mult să câştig acest Balon de Aur. Însă viaţa nu se va opri dacă nu îl voi câştiga. Nu este ceva grav”, spunea la începutul anului CR7, câştigătorul din 2008 al Balonului de Aur. Dacă Ronaldo şi-a făcut şi faima unui jucător ale cărui calităţi sunt umbrite de multe ori de atitudinea de vedetă şi capriciile sale, Messi are „marea calitate că el continuă să joace cum o făcea la juniori”, aşa cum îl descrie pe argentinian tehnicianul echipei FC Barcelona, Tito Vilanova. Iniesta este unul dintre arhitecţii jocului Spaniei şi ai triplei EURO 2008 / CM 2010 / EURO 2012. Desemnat cel mai bun fotbalist de la EURO 2012 şi cel mai bun jucător UEFA al sezonului 2011/2012, este unul dintre acele “staruri modeste”.