Meșteri populari care sculptează în lemn, la Constanța

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Meșteri populari care sculptează în lemn, la Constanța

Cultură 15 August 2016 / 15:01 3546 accesări

Meșterul Vasile Moldoveanu din Moreni, județul Dâmbovița

Meșterul Vasile Moldoveanu din Moreni, județul Dâmbovița

Meșterul Marian Viorel din Fălticeni, județul Suceava

Meșterul Marian Viorel din Fălticeni, județul Suceava

Meșterul Bucur Bădălan din localitatea vâlceană Băbeni

Meșterul Bucur Bădălan din localitatea vâlceană Băbeni

Timp de trei zile, începând din 15 august, de Sântămărie, până miercuri, 17 august, iubitorii de tradiții sunt așteptați pe platoul din fața Muzeului de Artă Populară din Constanța, pentru a descoperi... povestea lemnului. Trei meșteri populari specializați în „îmblânzitul” lemnului - Vasile Moldoveanu din Moreni, județul Dâmbovița, Bucur Bădălan din localitatea vâlceană Băbeni și Marian Viorel din Fălticeni, județul Suceava - au venit la Marea Neagră cu obiecte tradiționale sculptate în lemn.

Încă din primele orele ale zilei de luni, constănțenii, dar și turiștii s-au arătat încântați de obiectele tradiționale. Micul târg poate fi vizitat în zilele menționate de la ora 09.00 până la lăsarea întunericului. Vizitatorii pot să-și achiziționeze linguri sculptate cu măiestrie, obiecte pentru uz gospodăresc, dar și icoane pe sticlă cu ramă din lemn, cruci de mână și cruci de vatră, precum și lăzi de zestre în miniatură.

Evenimentul este inclus în cadrul manifestării organizate de Muzeul de Artă Populară „Meșteșuguri tradiționale - prelucrarea artistică a lemnului”. Conform organizatorilor, evenimentul „urmărește să pună în valoare principalele aspecte legate de arta prelucrării lemnului, continuitatea și evoluția artistică a acestui meșteșug ancestral”, știut fiind faptul că „lemnul, într-o varietate de esențe, a reprezentat de-a lungul timpului o materie primă care s-a găsit cu ușurință în mediul înconjurător al satului românesc, având o largă întrebuințare”.

Citește și:

Un meșteșug pe cale de dispariție, promovat trei zile la Constanța

Meșteri olari din Horezu, Braniștea și Corund se reunesc la mare

„Ocupaţii și meşteşuguri tradiţionale din ‪‎Dobrogea“

Creatoarea de ii care a „îmbrăcat-o” pe Laura Bush este la Constanța



12