Fie că sunt pictate în stil bizantin, pe lemn sau în stil naiv, pe sticlă, icoanele nu sunt simple compoziţii artistice, ci mărturii ale adevărului cuprins în Sfânta Scriptură. Meşterul popular Angela Ludoşanu, din Călăraşi, care vine, anual, la Târgul Meşterilor Populari organizat de Muzeul de Artă Populară din Constanţa, în Mamaia, s-a dedicat pictării icoanelor de mai bine de 15 ani, făcând din acest meşteşug „un exerciţiu de virtuozitate”. Artista de origine bucovineană respectă cu stricteţe tehnica autentică, inspirându-se după modele vechi pe care le-a admirat în şedinţele de documentare, din diverse muzee, inclusiv în colecţiile Muzeului de Artă Populară din Constanţa. Meşterul respectă întocmai tehnica autentică folosind, alături de pigmenţi, emulsie de ou, ulei de in, fiere de bou şi oţet, pentru a fi alterat stratul pictural. De asemnea, meşterul popular foloseşte la realizarea icoanelor sale foiţa de aur, aurul tehnic sau aurul coloidat, dar nicidecum bronzul, care i se pare „dezonorant”.

Reporter: De la cine aţi învăţat meşteşugul pictării icoanelor şi cum aţi pătruns înţelesurile sale?

Angela Ludoşanu: L-am învăţat autodictat. E bine să îl înveţi în acest mod, ca să îl pătrunzi cât mai bine. Ca pregătire, am liceul de pictură, dar în perioada comunistă, în programă nu exista predarea icoanei. Am încercat să pătrund înţelesurile ei, deoarece, dacă nu pătrunzi înţelesurile teologice, nu ştii că fiecare element din icoană reprezintă ceva. Există o simbolistică, un canon, există cărţi numite erminii care nu te lasă să te abaţi de la cele prestabilite. De exemplu, Maica Domnului trebuie să fie reprezentată înveşmântată într-un maforion grena şi pe dedesubt cu un veşmânt bleumarin închis. Rar de tot se mai găseşte şi veşmântul cernit, în tema Maica Domnului Jalnică, alături fiind reprezentat şi Domnul Iisus Hristos răstignit.

Rep. : Există şi o contribuţie creativă a meşterului la realizarea unei icoane?

A. L.: În general, reprezentările sunt canonice, dar pictorul are libertatea de a aduce şi simţirea lui, fără a afecta înţelesul canonic. Câteodată, în constrângere găseşti nuanţe şi libertăţi nebănuite. Acesta este şi rolul icoanei: să nu ne aplecăm asupra frumuseţii chipului, de aceea reprezentările sunt mai ascetice, tocmai pentru a ne pătrunde spiritual. Există oameni care caută chipuri frumoase. Icoanele trebuie să te transpună cu gândul la sfântul care se află în cer şi rugăciunea noastră este mijlocită prin icoană.

Rep.: Mai sunt şi diferenţele dintre stilul bizantin şi cel naiv, specific ţăranului român.

A. L.: Într-adevăr, în icoanele naive, ţăranul a adăugat şi simţirea lui. De exemplu, în icoanele cu Sfântul Prooroc Ilie răpit la cer îl regăsim pe Adam arând. Astfel, în icoană este zugrăvită chiar şi viaţa ţăranului român. Ţaranii nu ştiau desen, de aceea icoana este naivă, culorile sunt mai clare, mai vii, mai puţin amestecate.

Rep. : Renumita icoană pe sticlă are un anumit specific, care o diferenţiază de celelalte reprezentări iconografice?

A. L. Da. Există o scenă întâlnită numai la noi în România, specifică numai icoanei pe sticlă: Iisus şi viţa de vie, simbol al Sfintei Jertfe şi al Sfintei Împărtăşanii. Din trupul Domnului Iisus Hristos iese o coardă de viţă de vie, ajunsă la maturitate, cu frunze şi ciorchini cu boabe deja coapte. Această coardă se răsuceşte după o cruce şi în partea dreaptă, Iisus Hristos strânge boabele, mustul scurgându-se într-un potir asemănător cu cel cu care preotul ne împărtăşeşte.

Rep. Există un sfânt către care aveţi o mai mare aplecare?

A. L.: Eu mă numesc Angela şi am o aplecare deosebită către Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil şi către ceilalţi arhangheli, despre care am încercat să aflu cu ce putere sunt ei investiţi. Mă fascinează, în aceeaşi măsură, serafimii şi heruvimii şi toate cetele îngereşti care sunt specificate în scrieriile religioase.