Metoda "Accidentul" - un nou episod la Constanța

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Profit de 6.000 de lei pentru escroci

Metoda "Accidentul" - un nou episod la Constanța

Eveniment 25 Iunie 2015 / 00:00 3437 accesări

După ce săptămâna trecută au reușit să dejoace o escrocherie bazată pe arhicunoscuta, dar, se pare, la fel de eficienta metodă "Accidentul", polițiștii Secției 1 se confruntă acum cu un caz similar. De data aceasta, în plasa indivizilor care profită de naivitatea oamenilor a căzut o bătrână de 81 de ani, din Constanța. Oamenii legii spun că victima a fost sunată în noaptea de luni spre marți, în jurul orei 3.00, pe telefonul fix, de un fals avocat, care a mințit-o că fiul ei a provocat un grav accident rutier, în urma căruia un copil a fost rănit, și că trebuie să plătească rapid despăgubiri pentru a nu ajunge în pușcărie... Trezită din somn și copleșită de teribila veste primită, pensionara a intrat în panică. Nu s-a gândit preț de o clipă că băiatul ei, care trăiește peste hotare, nu ar fi avut cum să fie implicat într-un accident petrecut în România...

CA LA TEATRU I-a dat interlocutorului ei adresa și i-a spus că are în casă economii pe care i le va da pentru a-și scoate fiul din încurcătură. După ceva timp, spun surse judiciare, în fața blocului în care octogenara locuiește și-a făcut apariția falsul avocat, însoțit de o femeie pe care acesta i-a prezentat-o victimei drept mama copilului rănit în accident. Bătrâna le-a dat celor doi diverse sume de bani în valută și în lei, dar și mai multe bijuterii din aur. Prejudiciul a fost evaluat la suma de 6.000 de lei. Cei doi suspecți s-au făcut apoi nevăzuți. Pensionara a realizat că a fost înșelată după ce a vorbit cu băiatul ei, iar acesta i-a reamintit că nici măcar nu se află în țară. Polițiștii Secției 1 au pornit o amplă anchetă pentru prinderea autorilor.

LA INDIGO Amintim că, săptămâna trecută, o altă pensionară din Constanța a fost păcălită prin aceeași metodă. Escrocii au obținut de la femeia de 89 de ani 4.000 de lei. S-au lăcomit și au încercat să mai scoată niște bani de la ea, dar aceasta a realizat că a fost mințită și a anunțat Poliția. Lucrătorii Secției 1 au prins, în urma unui flagrant, o tânără de 31 de ani, care se pregătea să ia o nouă tranșă de bani de la păgubită.

Taguri articol


12