Metoda „Accidentul“, scoasă de la naftalină! Cum vă puteți feri de escroci?

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Doi bătrâni păcăliți, o tentativă eșuată

Metoda „Accidentul“, scoasă de la naftalină! Cum vă puteți feri de escroci?

Eveniment 04 Iulie 2017 / 17:29 894 accesări

Escrocii care au îmbrățișat metoda „Accidentul” pentru a se îmbogăți rapid au ieșit din hibernare și par mai activi ca niciodată. La începutul acestei săptămâni, polițiștii constănțeni au fost solicitați de mai mulți oameni care au fost sunați în toiul nopții de necunoscuți care le-au cerut bani. Numai luni, 3 iulie, oamenii legii s-au confruntat cu trei asemenea cazuri. Dacă prima încercare de înșelăciune a rămas la stadiul de tentativă, celelalte două, trase la indigo, au avut succes și s-au soldat cu un prejudiciu total de 16.000 de lei.

Atenție, constănțeni! Escrocii care au îmbrățișat metoda „Accidentul” pentru a se îmbogăți rapid au ieșit din hibernare și par mai activi ca niciodată. La începutul acestei săptămâni, polițiștii constănțeni au fost solicitați de mai mulți oameni care au fost sunați în toiul nopții de necunoscuți care le-au cerut bani. Numai luni, 3 iulie, oamenii legii s-au confruntat cu trei asemenea cazuri. Prima încercare de înșelăciune a rămas la stadiul de tentativă. Potrivit autorităților, o femeie în vârstă de 71 de ani, din Constanța, a fost apelată pe telefonul fix de către un bărbat care s-a recomandat ca fiind fiul ei. Escrocul i-a spus femeii că a fost implicat într-un accident rutier, solicitându-i o sumă de bani. Bătrâna nu s-a lăsat păcălită și a dejucat tentativa. Dându-și seama că putea fi victima unei înșelăciuni și că escrocul care a contactat-o ar putea încerca să păcălească și alți oameni, ea a anunțat Poliția, care a demarat o anchetă.

BĂTRÂNI ÎNȘELAȚI ÎN TOIUL NOPȚII DE PRESUPUȘI AVOCAȚI

Din păcate, alți bătrâni nu au fost la fel de inspirați și au fost păcăliți. De exemplu, polițiștii din cadrul Secţiei 2 au fost sesizați de către un vârstnic de 76 de ani, din Constanţa, cu privire la faptul că a fost apelat, cu o noapte înainte, pe telefonul fix, de către un bărbat. Recomandându-se drept avocat, cel care a sunat i-a spus bătrânului că fratele lui a fost implicat într-un accident rutier. Acesta a cerut o sumă de bani pentru rezolvarea cazului pe cale amiabilă. Bătrânul a convenit cu vocea necunoscută să ofere suma de 30.000 de lei unei persoane de sex masculin care aștepta în fața locuinței. Tot luni, polițiștii din cadrul Secţiei 1 au fost sesizați de o femeie în vârstă de 82 de ani. Și ea fusese apelată cu o noapte înainte, tot pe telefonul fix. Cel care a sunat-o s-a recomandat ca fiind avocat, la fel ca în cazul menționat anterior. Acesta i-a spus bătrânei că fiul și nora ei au fost implicați într-un accident rutier. Mai mult, presupusul avocat a cerut suma de 15.000 de lei pentru rezolvarea cazului pe cale amiabilă. Fără să realizeze că la mijloc este o înșelătorie, femeia a convenit cu vocea necunoscută să ofere suma de 1.000 de lei unei persoane de sex masculin care aștepta în fața locuinței. În toate cauzele, oamenii legii au deschis anchete în vederea identificării autorilor, depistării acestora și tragerii lor la răspundere penală.

RECOMANDĂRI ALE POLIȚIȘTILOR CONSTĂNȚENI

Până când vor fi prinși escrocii, polițiștii trag un nou semnal de alarmă cu privire la această metodă de înșelăciune, care din păcate are succes mai mereu. „Pentru a conştientiza cetățenii, cu precădere persoanele de vârsta a III-a, cu privire la riscul la care se expun când au încredere în persoane necunoscute şi le oferă sume de bani, în schimbul aşa-ziselor „rezolvări de probleme cauzate de accidentele rutiere”, precizăm încă o dată faptul că în cazul unor accidente cu victime NU trebuie să se ofere sub nicio formă sau pretext sume de bani. Este foarte important pentru cetăţeni să cunoască faptul că în niciun caz de accident rutier reprezentanţii instituţiilor publice nu solicită bani pentru a rezolva o speţă de natură penală. Se recomandă ca în astfel de cazuri, în care cetăţenii sunt sunaţi şi li se solicită diferite sume de bani telefonic, pentru „rezolvarea unor accidente rutiere, să se apeleze imediat la 112 sau la Poliţie, pentru a se verifica dacă fiul, fiica, ruda, rudele au fost implicate într-un accident rutier. Astfel, poliţiştii pot interveni pentru prevenirea comiterii unor înşelăciuni, iar persoanele care intenţionează să comită astfel de fapte să fie identificate, depistate şi trase la răspundere penală”, au transmis polițiștii constănțeni prin intermediul unui comunicat de presă.

Citește și:

Autoritățile, responsabile pentru escrocherii prin metoda „Accidentul“?



12