Metoda „Loverboy”, practicată în familie. Trafic de minori şi prostituţie

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
DIICOT

Metoda „Loverboy”, practicată în familie. Trafic de minori şi prostituţie

Eveniment 29 Ianuarie 2019 / 17:50 1012 accesări

La data de 28.01.2019, procurorii DIICOT - Serviciul Teritorial Galați şi au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, a inculpaţilor T. S. în vârstă de 29 ani (cunoscut cu antecedente penale), D. M.-A. în vârstă de 26 ani (cunoscută cu antecedente penale) şi D. C.-A. în vârstă de 19 ani (cunoscut cu antecedente penale şi dosare pe rol), pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de minori în formă continuată şi trafic de persoane în formă continuată.

În cauză există suspiciunea rezonabilă că începând cu sfârşitul anului 2015, inculpaţii T. S., D. M.-A. (logodnica inculpatului T. S.) şi D. C.-A. (fratele inculpatei D. M.-A.), au constituit un grup infracţional organizat în scopul comiterii infracţiunilor de trafic de minori şi trafic de persoane constând în exploatarea prin obligarea la practicarea prostituţiei a unor victime minore şi majore atât pe teritoriul României (municipiile Galaţi, Iaşi, Braşov, Focşani) cât şi pe teritoriul altor state europene (Spania, Italia, Danemarca, Marea Britanie).

S-a reţinut faptul că în perioada 2015 – 28.01.2019 (data efectuării percheziţiei domiciliare), în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în cadrul grupului infracţional organizat, inculpaţii au recrutat prin metoda „Loverboy”, transportat, transferat, adăpostit şi primit două victime minore, în vârstă de 16 şi respectiv 17 ani, precum şi pe două victime majore, pe care, prin constrângere psihică şi fizică, menţinere în eroare şi şantaj emoţional, supraveghere şi control a libertăţii de mişcare şi comunicare, le-au exploatat prin obligarea la practicarea prostituţiei în diferite locaţii din Spania şi Marea Britanie iar pe teritoriul României în locaţii închiriate pe raza municipiilor Galaţi, Iaşi, Braşov, Focşani, beneficiind de sumele de bani obţinute de victime în această modalitate (peste 88.000 RON şi peste 52.000 EUR).

La data de 28.01.2019 procurorii din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Galaţi împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Galaţi au efectuat percheziţii la domiciliile şi locuinţele fără forme legale ale inculpaţilor ocazie cu care au fost găsite şi ridicate mijloace de probă necesare pentru dovedirea activităţii infracţionale.

La data de 29.01.2019, inculpaţii vor fi prezentaţi la Tribunalul Galaţi cu propunere de arestare preventivă.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale.

Facem precizarea că, pe întreg procesului penal, suspecții și inculpații beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum si de prezumția de nevinovăție.



12