Metode inedite de păstrare a tinereţii

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Metode inedite de păstrare a tinereţii

Monden 23 August 2011 / 00:00 841 accesări

Adesea, vedetele au metode inedite de a se păstra tinere, câteva dintre acestea fiind terapia cu lipitori, cremele de faţă cu venin sau crioterapia. Terapia cu lipitori este o metodă de detoxifiere ce presupune şederea într-un bazin cu lipitori, scopul fiind acela de a elimina toxinele din organism prin sângele supt de lipitori. Saliva lipitorilor conţine anestezic, are proprietăţi anticoagulante şi poate face vasele de sânge să se dilate, motive pentru care acestea au fost folosite în medicină încă din Egiptul Antic. Este îndoielnic totuşi că ar putea detoxifia organismul mai bine însă decât ficatul. Demi Moore, în vârstă de 48 de ani, este printre vedetele care au folosit această terapie şi s-a declarat foarte încântată: ”Vezi lipitorile cum devin din ce în ce mai mari, pe măsură ce îţi sug sângele!”.

Vedetele folosesc frecvent creme de faţă cu venin, ce conţin echivalentul natural al Botox-ului, pentru a diminua ridurile. Veninul din componenţa cremei înţeapă uşor pielea, care trimite semnale creierului să relaxeze şi să întărească muşchii feţei. Gwyneth Paltrow are 38 de ani şi un ten superb, fiind o fană a tratamentelor cu venin de şarpe. Dannii şi Kylie Minogue, în vârstă de 39, respectiv 43 de ani, folosesc frecvent măşti de faţă cu venin de albină. Tratamentul pentru faţă cu placentă presupune aplicarea unei măşti de faţă pe bază de placentă umană. Pielea rămâne astfel catifelată şi strălucitoare, placenta fiind bogată în proteine, vitamine, minerale şi un aminoacid care întinde pielea. Poate fi folosită şi pentru arsuri solare şi cicatrici. Jennifer Lopez foloseşte acest tratament de două ori pe săptămână. Reese Witherspoon şi Madonna sunt şi ele fane ale acestei metode de înfrumuseţare. Crioterapia presupune supunerea organismului la temperaturi foarte mici, timp de trei minute, pentru a calma durerile, a ameliora oboseala şi a reduce celulita. Temperatura extremă cauzează producerea serotoninei, hormonul fericirii. Pamela Anderson şi Tony Blair folosesc cu regularitate acest tratament.



12