Metode pentru a evita roamingul involuntar! Este suprataxat!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Metode pentru a evita roamingul involuntar! Este suprataxat!

Tehnologie 09 Martie 2017 / 16:35 929 accesări

Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) atrage atenția utilizatorilor de telefonie și internet mobil care au serviciul de roaming activat că în anumite zone din țară, în apropiere de graniță, se poate activa involuntar serviciul de roaming, cu suprataxare. „Este posibil ca telefonul sau tableta să se conecteze automat la o rețea din țara vecină și să folosească serviciile de comunicații la tarife de roaming, utilizatorii plătind inclusiv pentru apelurile pe care le primesc”, se arată într-un comunicat al instituției.

ANCOM a actualizat și a publicat joi o listă cu 501 localități de graniță care au un risc potențial de intrare în roaming involuntar. „Roamingul involuntar poate apărea în localitățile de graniță de pe teritoriul României numai în cazul în care utilizatorii au activat serviciul de roaming, iar telefonul mobil sau tableta sunt setate pe identificarea automată a rețelei, caz în care echipamentul mobil se va conecta automat la rețeaua operatorului cu cel mai bun semnal în punctul în care se află utilizatorul. Fiind vorba de localități aflate la graniță, este posibil ca echipamentul mobil să se conecteze la rețeaua unui operator din țara vecină, iar utilizatorul să fie facturat pentru serviciile utilizate la tarife de roaming”. Atenție, avertizează ANCOM, „faptul că ați folosit telefonul/tableta în roaming involuntar nu vă scutește de plata acestui serviciu. Costurile vor fi și mai mari dacă este vorba de țări care nu sunt membre UE și în care nu se aplică tarifele de roaming reglementate la nivelul Uniunii, precum Republica Moldova, Serbia și Ucraina”.

Potrivit ANCOM, puteți evita accesarea involuntară a serviciilor de voce sau date în roaming la granița României cu statele vecine prin următoarele metode:

- selectați manual rețeaua (dezactivați opțiunea telefonului de selectare automată a rețelei);

- solicitați operatorului să vă activeze serviciul de roaming numai la cerere;

- verificați la ce rețea e conectat telefonul sau tableta înainte de a le utiliza, în cazul în care selectarea rețelei rămâne pe modul automat.

Conform măsurătorilor efectuate de ANCOM, în majoritatea județelor aflate la graniță există puncte în care telefoanele sau tabletele pot intra în roaming involuntar, cele mai multe localități în care apare acest fenomen fiind situate în județele Satu Mare (63 de localități, pe granița cu Ucraina și Ungaria), Botoșani (43 de localități, pe granița cu Ucraina și Republica Moldova), Timiș (39 de localități, pe granița cu Serbia și Ungaria), Iași (35 de localități, pe granița cu Republica Moldova) și Bihor (33 de localități, pe granița cu Ungaria).

Mai multe informații privind utilizarea și costurile serviciului de roaming sunt disponibile pe pagina de internet a Autorității, www.ancom.ro.

Taguri articol


12