Mezeluri mucegăite, pline cu apă şi grăsime

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Mezeluri mucegăite, pline cu apă şi grăsime

Eveniment 02 Aprilie 2010 / 00:00 831 accesări

Controalele reprezentanţilor Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), întreprinse recent, au scos la iveală grave nereguli în sectorul alimentar. Din totalul celor 673 de operatori economici controlaţi, aproape toţi, respectiv 582 (86,5%) au fost găsiţi cu abateri. Ca şi măsuri impuse s-a dispus oprirea definitivă de la comercializare a 9.700 kg preparate din carne, s-a dispus oprirea temporară de la comercializare a aprox. 4.700 kg preparate din carne, până la remedierea neconformităţilor constatate. De asemenea, au fost aplicate 582 sancţiuni contravenţionale din care 199 avertismente şi 431 amenzi în valoare de 1.579.350 lei pentru încălcarea reglementărilor privind protecţia consumatorilor.

MEZELURI DE… DOI LEI. La nivelul Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor Constanţa, din totalul celor 33 operatori economici verificaţi - care au încălcat legislaţia în domeniu - au fost aplicate 28 amenzi contravenţionale în valoare de 122.100 lei. În vederea stabilirii conformităţii produselor s-au prelevat 13 eşantioane din preparatele culinare oferite la comercializare şi analizate în laboratoare de specialitate. La 30% din eşantioanele prelevate s-au constatat neconformităţi la parametrii analizaţi. Mai exact, au fost depistate mezeluri (salam Victoria, cabanos şi tobă) cu un conţinut de apă depăşit faţă de cel prevăzut în norme, cu procente situate între 1,8 - 8,14%, dar şi cu un conţinut de grăsime mai mare cu 1,6 procente faţă de cel prevăzut în norme, în cazul salamului rusesc. Şi reprezentanţii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Constanţa au depistat, pe parcursul controalelor, o serie de nereguli la operatorii economici ce ofereau la comercializare diferite sortimente de preparate culinare. Astfel, SC “Izocon M.C.” SRL Călăraşi – punct de lucru în Cernavodă – avea spre comercializare cârnaţi groşi expiraţi; SC “Reviserv Company” SRL Ovidiu vindea salam de vară şi salam Casino, de asemenea, expirate. Şi la SC “Diner” SRL - Valu lui Traian – au fost depistate diferite sortimente de salamuri cu modificări organoleptice (suprafaţa măzguită, lipicioasă, miros nespecific produsului).

Taguri articol


12