Cuplul Silviu Prigoană şi Adriana Bahmuţeanu şi-a botezat, sâmbătă, la Constanţa, cel de al doilea copil, Eduard-Gabriel. Micuţul care poartă numele naşului său, parlamentarul social democrat Eduard Martin, a fost creştinat la Catedrala „Sfinţii Apostoli Petru și Pavel”, slujba fiind oficiată de Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, alături de un sobor de preoţi.
Primul care şi-a făcut apariţia la catedrală a fost primarul general al capitalei, doctorul Sorin Oprescu. În jurul orei 18.00, Adriana Bahmuţeanu, îmbrăcată într-o rochie verde, cu decolteu amplu, a coborât din maşină cu micuţul de cinci luni în braţe, fiul său mai mare, Mihai-Maximus, îmbrăcat în frac, fiind lăsat în grija tatălui, Silviu Prigoană. „Am ales să facem botezul aici pentru că naşul, Eduard Martin, este din Constanţa, iar în această biserică slujeşte duhovnicul naşului nostru, Înaltpreasfinţitul Teodosie”, a spus fericita mămică.
Nici cei doi fraţi mai mari ai micuţului care a primit, sâmbătă, Sfânta Taină a Botezului, nu au lipsit de la importantul eveniment, Honorius şi Silvius fiind însoţiţi de partenerele lor.
Pe parcursul slujbei, Eduard-Gabriel a fost extrem de cuminte - în braţele protectoare ale naşului său, el a fost mai preocupat să-şi ţină mânuţa în gură şi să gângurească şi chiar să se ţină de degetul mamei, decât să se intimideze de privirile invitaţilor. Copilul a început să plângă abia după ce a fost scos din cristelniţă, pentru ca, la ieşirea din catedrală, să adoarmă în braţele naşului său, deputatul PSD Eduard Martin. Lumânarea de botez a fost ţinută de moaşa băiatului, Camelia Enciu. „Pentru că naşul nu este căsătorit şi nu a putut să boteze cu prietena lui, a năşit cu moaşa, Camelia Enciu, o prietenă foarte bună de-a mea, pentru că dacă ar fi năşit ei doi (n.r. Eduard-Martin şi iubita sa) ar fi devenit fraţi de cruce”, a specificat Adriana Bahmuţeanu.
„Vă dorim să mai aveţi astfel de binecuvântare de la Dumnezeu”. „Eduard-Gabriel, care poartă nume de înger, intrând în casa voastră, vă aduce încă un înger în casă. De aceea, să fiţi fericiţi că vi se luminează şi vi se sfinţeşte casa şi cu acest prunc. Să-l creşteţi, cu sfială şi cu curăţenie. Noi vă felicităm şi vă dorim să mai aveţi astfel de binecuvântare de la Dumnezeu, să vă bucuraţi de orice copil! Mama când naşte dă mâna cu Dumnezeu. Să fiţi fericită în acest moment şi toţi să vă bucuraţi de bucuria celui care, astăzi, s-a înnoit, s-a luminat şi a intrat în biserică”, a spus IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, amintind şi de celălalt „înger”, Mihai-Maximus, „care nu are încă vârsta să greşească”. De asemenea, Înaltpreasfinţia Sa s-a rugat pentru sănătatea micuţului care a primit, sâmbătă, Tainele Botezului, Mirungerii şi Sfintei Împărtăşanii şi l-a închinat la sfintele icoane, dar şi în Sfântul Altar, un „privilegiu” duhovnicesc acordat numai băieţilor.
● „Îi doresc fratelui meu să ajungă primar la Constanţa, peste 40 de ani” ● Emoţionat şi mândru de micuţul său fin, naşul Eduard Martin, care a zâmbit tot timpul, a spus, discret: „I-am cumpărat daruri specifice pentru copii, articole de îmbrăcăminte. De-a lungul timpului, îi voi lua obiecte care se potrivesc vârstei lui”. În 2008, Eduard Martin a botezat și primul copil al cuplului, pe Mihai-Maximus, dar și pe Darius-Eduard care, din păcate, în 2009, s-a stins la puţin timp după ce a venit pe lume.
„Dacă tot a fost botezat aici, îi doresc fratelui meu să ajungă primar la Constanţa, peste 40 de ani”, a spus Honorius Prigoană, care, zâmbind, a subliniat încă o dată, „peste 40 de ani”, pentru a nu face... concurenţă. La ieşirea din biserică, primarul capitalei, dr. Sorin Oprescu, i-a dăruit fericitei mămici un buchet de orhidee mov, iar celui mic i-a oferit o cruciuliţă din aur. Printre cei aproximativ 60 de invitaţi care au luat parte la slujba religioasă s-au mai aflat Sever Voinescu, Petrişor, bucătarul lui Teo Trandafir, creatoarea de modă Flora Năstase.
● Fără ursitoare ● După slujba religioasă, invitaţii s-au îndreptat spre hotelul Malibu de patru stele, la restaurantul căruia a avut loc petrecerea despre care Adriana Bahmuţeanu nu a vrut să spună prea multe, decât că o să fie multe surprize şi 200 de invitaţi. „Nu vom avea ursitoare. Trebuie să avem neapărat ursitoare?”, a răspuns Adriana Bahmuţeanu curiozităţii jurnaliştilor.