Mic dicţionar politic

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Mic dicţionar politic

Eveniment 14 Octombrie 2010 / 00:00 498 accesări

“Evenimentele” produse de democrat liberali în ultima perioadă, prin vorbe şi fapte, l-au determinat pe preşedintele PSD, Victor Ponta, să atace, în termeni duri, conducerea PDL. În stilu-i caracteristic, şeful social democraţilor i-a acuzat, cu ironie, pe portocalii că au reinventat limba română. „Nu se mai spune „minciună”, se spune „Videanu”, nu se mai spune „hoţie”, se spune „Roberta”, nu se mai spune „corupţie”, se spune „Manţog”, nu se mai spune „tupeu”, se spune „Cezar Preda”. Se spune „Udrea” în loc de „ambiţia nemăsurată pentru funcţii pentru care nu te recomandă nimic”. Nu se mai spune „ticăloşie”, se spune „PDL”. Şi pentru că toate aceste lucuri trebuia definite printr-un singur cuvânt, se spune „Băsescu””, a arătat Ponta, în discursul său. El a arătat că PSD nu are nimic de discutat cu Traian Băsescu şi cu democrat liberalii, solicitându-le doar să fie paşnici când vor părăsi puterea. El a precizat că nu îi este frică de Traian Băsescu, întrucât, ca fost procuror, este „obişnuit cu cei ca el”. „În ce priveşte Legea pensiilor, am învăţăt că Băsescu ascultă doar de frică. Îi e frică de PSD şi de ce îi e frică nu scapă”, a spus Ponta. Videanu declara, pe 3 august, că l-a dat în judecată pe liderul PSD Victor Ponta, pe motiv că acesta a afirmat că Videanu este un hoţ, ministrul arătând, la rândul său, că Ponta este un „copil iresponsabil”. De partea cealaltă, preşedintele PSD formulase o astfel de apreciere la adresa lui Adriean Videanu, într-o emisiune televizată. „El e un corupt şi un hoţ şi mă deranjează dacă mă comparaţi cu un hoţ. Mai bine cu Ceauşescu, vă rog, cu un criminal, decât cu un hoţ”, a spus Victor Ponta, la un post de televiziune.



12