Mica prinţesă a Suediei se va numi Estelle

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Mica prinţesă a Suediei se va numi Estelle

Monden 25 Februarie 2012 / 00:00 787 accesări

Fetiţa născută joi de prinţesa moştenitoare Victoria a Suediei, şi care va fi a doua în ordinea succesiunii la tron, se va numi Estelle Silvia Ewa Mary, a anunţat regele Carl al XVI-lea Gustaf, fericitul bunic. “Primul ei prenume este Estelle, urmat, desigur, de Silvia, apoi de Ewa şi, în sfârşit, de Mary”, a spus regele, cu ocazia unui consiliu extraordinar convocat la palatul regal din Stockholm. Tânăra prinţesă va lua titlul de ducesa de Ostergotland, o regiune din sud-estul ţării. Fetiţa, primul copil al prinţesei moştenitoare Victoria, în vârstă de 34 de ani, şi al soţului său Daniel, de 38 de ani, precum şi primul nepot al cuplului regal, s-a născut joi dimineaţa, la spitalul Karolinska din Stockholm. Prenumele Silvia şi Ewa sunt cele ale celor două bunici, maternă, respectiv paternă. Pentru ultimele două prenume alese, Estelle şi Mary, nu a fost dată nicio explicaţie.

Aşa cum cere tradiţia, noua prinţesă a fost prezentată oficial vineri dimineaţa prim-ministrului Fredrik Reinfeldt, preşedintelui parlamentului, Per Westerberg, şefului casei regale şi doamnei de onoare a reginei Silvia. O slujbă religioasă s-a desfăşurat, tot ieri, în capela regală, în prezenţa familiei regale, mai puţin prinţesa Victoria şi fiica sa, şi a membrilor Guvernului.

Taguri articol


12