Mica Sirenă din Copenhaga, vandalizată în apărarea balenelor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Mica Sirenă din Copenhaga, vandalizată în apărarea balenelor

Externe 30 Mai 2017 / 16:51 697 accesări

Mica Sirenă din Copenhaga, celebrul monument din Danemarca, a fost pictată cu vopsea roșie, se pare, de membrii unei organizații de apărare a animalelor, a informat marți poliția daneză, citată de AFP. "Mica Sirenă a fost victima unui act de vandalism (cu vopsea roșie). Studiem cazul", a scris pe Twitter poliția din Copenhaga. O poză publicată de ziarul „Politiken“ arată că în fața statuii s-a scris cu aceeași vopsea roșie: "Danemarca, în apărarea balenelor din Insulele Feroe". Acest arhipelag autonom din nordul Atlanticului practică ritualul sângeros denumit „grindadrap”, ce constă în încercuirea balenelor într-un golf al fiordului, unde cetaceele sunt ucise cu ajutorul unor cuțite lungi.

Statuia din bronz, așezată din 1913 pe o stâncă din golful capitalei, reprezintă personajul din basmul lui Hans Christian Andersen. Mica Sirenă a trecut prin multe momente grele în ultimii ani: capul său a fost furat de două ori, în 1964 și în 1998, iar brațul o dată, în 1984. A mai fost de asemenea împroșcată cu vopsea, împinsă de mai multe ori în mare sau acoperită cu o burka în 2004, pentru a protesta față de candidatura Turciei la Uniunea Europeană.



12